13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn autobuz cu zece pasageri a derapat într-un şanţ

Un autobuz cu zece pasageri a derapat într-un şanţ

Un autobuz a derapat vineri, pe DN 67, la ieşirea din comuna Arcani, judeţul Gorj, şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.  În autobuzul care circula pe ruta Târgu Jiu – Tismana se aflau zece călători. Conducătorul auto a pierdut controlul autobuzului la coborârea unei pante, a intrat pe contrasens şi a ieşit în afara drumului.
Autovehiculul a intrat în şanţul de pe marginea şoselei şi s-a înclinat, proptindu-se de un parapet. Ionuţ Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a declarat că nici şoferul, nici pasagerii nu au fost răniţi. „Nimeni din autobuz nu a fost rănit. A derapat din cauza condiţiilor din trafic. Este zăpadă şi drumul este alunecos.
Conform prevederilor legale, este interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă şi să aibă maşinile echipate de iarnă pentru a evita producerea de accidente“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei zece călători au ajuns la destinaţie cu maşini de ocazie şi nu au mai aşteptat un autobuz. În zonă a ajuns un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj pentru ca maşina implicată în eveniment să fie repusă pe roţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU