10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDonaţie Ford pentru Spitalul Filantropia

Donaţie Ford pentru Spitalul Filantropia

Autoutilitara Transit Connect care a ieşit prima pe poarta uzinei Ford din Craiova pe 9 septembrie 2009 a ajuns ieri la Spitalul Municipal „Filantropia“. Conducerea unităţii sanitare spune că avea nevoie de un astfel de autovehicul pentru diverse transporturi între pavilioanele spitalului.

Prima maşină marca Ford asamblată în fabrica din Bănie, promisă la începutul lunii septembrie Spitalului Municipal „Filantropia“, a ajuns ieri la destinaţie, într-un cadru festiv. Întârzierea a fost justificată de reprezentanţii Ford prin faptul că agendele conducerii celor două entităţi a trebuit să fie puse de acord, dar şi documentaţia pentru Transit Connect a trebuit completată pentru a fi donată maşina. Autoutilitara uşoară asamblată în Bănie are numărul de înmatriculare DJ01FST (de la englezescul „first“, care înseamnă „primul“) şi va fi utilizată pentru a transporta materiale sanitare şi chiar alimente, spun reprezentanţi ai spitalului. La eveniment au luat parte preşedintele Ford România, Dionisio Campos, reprezentantul dealerului Ford – Plus Auto, Horaţiu Buzatu, dar au lipsit reprezentanţii Primăriei Craiova şi ai consiliului judeţean, deşi au fost aşteptaţi cu mult peste ora de începere a ceremoniei. „În numele angajaţilor spitalului, îmi exprim gratitudinea faţă de compania Ford, pentru că specificul nostru pavilionar impunea ca o urgenţă retehnologizarea parcului auto. De asemenea, (…) Ford este şi un partener social al instituţiei noastre“, a spus managerul Spitalului Municipal „Filantropia“, Alexandru Sto-enescu. El a menţionat că spitalul avea o singură autoutilitară şi că se va găsi combustibil pentru a funcţiona şi maşina primită de la Ford, de care aveau mare nevoie. Stoenescu speră ca în cadrul parteneriatului pe care îl are spitalul cu Ford să urmeze şi alte donaţii. „A durat ceva timp să ajungă Transit Connect aici, din septembrie şi până acum, dar este mai greu să pui la punct două agende decât să ajungă efectiv maşina aici. Sunt fericit să fiu aici şi să predau cheile maşinii domnului director. Sunt convins că această maşină va ajuta la serviciile acestei unităţi sanitare“, a menţionat preşedintele Ford România, Dionisio Campos.

Producţia celui de-al doilea model Ford depinde de piaţă

Dionisio Campos a spus că asamblarea modelului Transit Connect la Craiova se va opri pe 23 decembrie, dar activitatea va fi reluată după Sărbătorile de iarnă. Cât despre intrarea în fabricaţie a celui de-al doilea model Ford – un autovehicul de clasă mică – preşedintele companiei producătoare de autoturisme susţine că va fi anul viitor, dar nu în prima parte a anului. Reprezentanţii Ford susţin că, la Craiova şi la Bucureşti, se concentrează pe infrastructură, astfel încât fabrica să poată produce 300.000 de unităţi pe an. Preşedintele Ford România a menţionat că nu va fi introdus noul model în fabricaţie la Craiova în prima parte a anului 2010, ci se va decide momentul începerii producţiei în funcţie de cererea de pe piaţă. „Depinde de condiţiile pieţei. În prezent, Ford are în Europa o situaţie foarte bună, dar pentru anul viitor se estimează că piaţa auto va scădea cu 1,5-2 milioane de unităţi“, a spus Campos. Despre producţia de la Craiova, din septembrie până acum 300 de autovehicule Transit Connect asamblate în Bănie au ajuns „în mâinile consumatorilor“, în sensul că au fost deja vândute, a arătat Campos.

Două secţii ale fabricii Ford, finalizate la anul

Dionisio Campos a explicat că în fabrică lucrurile merg aşa cum au fost planificate, astfel că la sfârşitul primului trimestru din 2010 vor fi finalizate modernizările la două secţii din uzina craioveană: Secţia de caroserii şi Vopsitoria. Despre instruirea personalului angajat la Ford, Campos a spus că oamenii sunt formaţi profesional pe mai multe domenii (IT, limbi străine şi altele) şi că, în total, instruirea personalului va costa 85 de milioane de euro, din care ajutorul de stat (de la statul român) aprobat de Uniunea Europeană poate fi de până la 57 de milioane de euro.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII