România a ajuns la două decenii de capitalism. Cum ne situăm faţă de 1989, mai ales din punct de vedere economico-social? Ce am învăţat din această experienţă? Ce s-a întâmplat cu economia noastră şubredă după apariţia crizei economice? Patronatele şi sindicatele dau vina pe instituţiile statului pentru starea economiei, iar analiştii spun că ne mai trebuie 20 de ani de acum înainte ca să ne revenim.
Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de când România a trecut la alt tip de organizare, mai exact, de la socialism la capitalism. Dar ceea ce s-a întâmplat la noi în ultimii 20 de ani nu prea seamănă cu capitalismul explicat în manualele de economie, ci cu o struţo-cămilă specific românească.
Din punct de vedere instituţional, ne-am trezit intraţi în Uniunea Europeană şi în NATO. Am trecut de la valuta de referinţă – dolarul – la o monedă de referinţă mai nouă – euro – specifică zonei în care trăim (UE), urmând ca din 2015 să adoptăm euro ca şi monedă naţională, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Liberalizarea preţurilor, libera circulaţie a mărfurilor şi a persoanelor au făcut să avem acces la lumea occidentală. Putem pleca liberi în orice colţ al lumii, putem vizita ce locuri dorim, important este să avem cu ce. În urmă cu 20 de ani existau bani, dar nu aveai ce cumpăra cu ei şi nici nu puteai călători. Acum, există produse şi servicii cu duiumul, dar oamenii nu au bani să-şi satisfacă nevoile aşa cum ar trebui. Dacă în 1989, oamenii stăteau la cozi la alimente, acum stau la ghişeele diverselor instituţii de stat – pentru a-şi achita dările sau chiar la instituţii de credit – pentru a-şi plăti ratele bancare. Ca şi similitudini, la începutul capitalismului în România, majoritatea angajaţilor câştigau 2.000-2.500 de lei pe lună, dar şi acum există salarii de 2.500 de lei pe lună, numai la anumite categorii sociale, însă puterea de cumpărare este destul de scăzută. Multe categorii de salariaţi au venituri sub 2.500 de lei pe lună. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), salariul mediu net pe ţară în luna octombrie 2009 a fost de 1.375 de lei.
Slujba – cea mai de preţ
Dacă în perioada comunistă găsirea unui loc de muncă nu era o problemă pentru absolvenţi sau pentru orice altă categorie socio-profesională, după 20 de ani de capitalism este o adevărată provocare obţinerea unui post, indiferent de numărul de diplome cu care eşti „dotat“. În urmă cu 20 de ani, toţi angajaţii lucrau la stat, iar în prezent, instituţiile abilitate arată că din 4,6 milioane de angajaţi din această ţară, 1,4 milioane sunt bugetari, iar restul sunt salariaţi în mediul privat. Reprezentanţii mediului de afaceri văd evoluţia economiei şi a individului dintr-o perspectivă sumbră.
„România nu mai are independenţă financiară ca stat. Depinde de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi de bănci, la care se împrumută statul. După 20 de ani, trăim într-o ţară în care individul are multă libertate, dar foarte puţină siguranţă a zilei de mâine, din punct de vedere al veniturilor şi al locului de muncă. Consider că acesta nu este capitalism, în care statul are mai multe drepturi decât cetăţenii lui“, a precizat Valentin Cristea, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinzătorilor Particulari Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Liderul local al Blocului Naţional Sindical (BNS), Victor Peţa, poziţionează muncitorul craiovean pe harta industrială a urbei: „Marile platforme industriale din Craiova nu prea mai există, cu o singură excepţie (actuala fabrică Ford), astfel că foarte mulţi muncitori au fost nevoiţi să îşi caute alt loc de muncă. Unii s-au pensionat înainte de vârstă, pentru că nu au avut încotro. În economie, locul marilor unităţi industriale prăbuşite nu a fost luat de alte societăţi mari, astfel ca muncitorii să lucreze la standarde europene. Muncitorul român nu lucrează în Europa, pentru că standardele de muncă de la noi nu sunt cele europene“. Peţa a adăugat că distribuţia lucrătorilor la stat este inegală, în sensul că în firmele de stat au rămas puţini angajaţi, „în timp ce funcţionarii publici sunt foarte mulţi şi nu ştim dacă sunt distribuiţi pe anumite criterii de competenţă“.
Românii care nu şi-au găsit un loc de muncă în ţară au avut posibilitatea să lucreze peste hotare. Acesta a fost un avantaj major al capitalismului şi al liberei circulaţii a persoanelor. Practic, anii anteriori, românii de peste hotare au trimis în ţară peste patru miliarde de euro, reducând dezechilibrele din balanţa de plăţi a ţării.
Datorii externe
La debutul capitalismului românesc se cunoştea faptul că România nu mai avea „datorii externe“, cum se numeau la acea vreme. Acum, balanţa externă a ţării este cu mult pe minus. Datoria externă pe termen scurt este în jur de 15 miliarde de euro, datoria pe termen lung este de încă 63 de miliarde de euro, iar deficitul de cont curent (exporturi minus importuri) a ajuns la aproape patru miliarde de euro.
„În perioada ianuarie – octombrie 2009, deficitul contului curent a fost de 3.954 de milioane de euro, în scădere cu 72,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2008, finanţat în proporţie de 94,1% prin investiţii directe ale nerezidenţilor. Datoria pe termen mediu şi lung a crescut cu 22,3% faţă de decembrie 2008, iar datoria pe termen scurt, de 14.996 de milioane de euro, a scăzut cu 27,2%“, informează Banca Naţională a României (BNR). Suntem la aceste niveluri scăzute din vina noastră: economia nu este capabilă să ofere produse competitive pe pieţele externe.
„După 20 de ani de capitalism, România se află pe o poziţie în care furnizează lumii produse cu valoare adăugată scăzută. Ne aflăm pe un drum foarte lung în cadrul Uniunii Europene. Am trecut de la exportul de textile de atunci la exportul de piese de schimb şi de maşini. Dar mai avem mult de mers. Importurile s-au mai temperat anul acesta, pentru că este criză, dar tot sunt la niveluri ridicate“, a menţionat, pentru GdS, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari (CFA România), Dragoş Cabat. El mai spune că „ne mai trebuie 20 de ani pentru ca economia noastră să furnizeze lumii produse cu valoare adăugată mare“.
Firmele, statul şi economia subterană
Atunci când statul caută să impoziteze excesiv întreprinzătorii, funcţionează perfect economia subterană. Analistul Dragoş Cabat este de părere că „economia gri“ câştigă teren în România, adică acea economie a anului 2009, în care firmele private încearcă să ascundă angajaţii (aceştia lucrează fără forme legale) şi să ascundă veniturile în faţa Fiscului.
Vicepreşedintele CNIPMMR spune că tot din cauza statului şi a proastei gestionări a resurselor se află economia la acest nivel: „Statul, prin indolenţa instituţiilor lui, ne învaţă pe noi – firmele private – să furăm, adică să ne ascundem veniturile realizate, din cauza birurilor pe care trebuie să le plătim“. Comisia Naţională de Prognoză dădea previziuni sumbre despre economia subterană, pe care o situa anul trecut la 14-15% din produsul intern brut (PIB). INS ne arată că 20% dintre afaceriştii români se feresc să îşi plătească obligaţiile. În realitate, analiştii spun că nivelul economiei subterane se ridică la 40% din PIB.
