10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIustin a învins boala şi luptă pentru visele sale

Iustin a învins boala şi luptă pentru visele sale

Gazeta de Sud v-a prezentat, în luna martie a acestui an, povestea cutremurătoare a unui tânăr de 22 de ani, bolnav de leucemie acută promielocitară. Nu avea multe şanse la viaţă, dar niciodată nu a încetat să lupte şi a trecut cu bine peste trei cure de chimioterapie. În această toamnă a primit vestea cea mare: boala a intrat în remisie totală.

Iustin Ştiucă are 22 de ani şi multe vise pe care vrea să le îndeplinească. Înainte ca boala nemiloasă să-l găsească, Iustin era profesor de religie şi student în anul III la Facultatea de Teologie din Craiova. S-a născut şi a crescut în satul Piscuri, comuna Plopşoru, din Gorj, a urmat Seminarul Teologic din Craiova, apoi facultatea. Tânărul teolog este descris de cei care îl cunosc drept un om dedicat credinţei, inteligent şi mărinimos. Iustin a aflat de cumplita boală la începutul lunii martie. „A început cu dureri de spate, de coloană, stări de oboseală, dar Iustin nu ne-a spus de la început. După un timp am plecat la Bucureşti, unde a aflat că suferă de leucemie. Vestea a picat ca un trăsnet asupra noastră. De atunci, ne-am rugat în fiecare clipă la Dumnezeu să îl ajute să treacă peste această încercare, iar acum a reuşit. Datorită tratamentului, a învins boala cumplită şi acum îşi reia viaţa“, a povestit, plângând de fericire, Petre Ştiucă, tatăl lui Iustin.

Trei luni de tratament cu citostatice

Având mereu alături familia, Iustin a reuşit să învingă boala. Din martie şi până în iulie, tânărul a fost sub tratament cu citostatice. Şi-a pierdut părul, a slăbit, era de nerecunoscut, însă niciodată nu şi-a pierdut speranţa că va reuşi. Se ruga la Dumnezeu să se facă bine, avea atâtea vise de îndeplinit, atâtea lucruri de făcut. A stat luni de zile pe patul spitalului din Bucureşti. Pastilele pe care le-a luat Iustin în această perioadă au fost achiziţionate din ţări precum Grecia sau Italia, pentru că în România nu se găseau. Cât a stat la Institutul Clinic Fundeni, care face parte din Spitalul Militar, Iustin i-a avut mereu alături pe membrii familiei sale. În luna septembrie, Iustin şi familia sa au mers la o clinică din Viena, unde diagnosticul potrivit căruia boala intrase în remisie totală a fost confirmat. „Acolo este locul unde am găsit oameni minunaţi, care ne-au ajutat şi cărora le mulţumesc. Acum, Iustin este sub tratament cu medicamente, dar boala este în remisie totală. Ne-au ajutat foarte mulţi oameni şi aducem mulţumiri tuturor. Astăzi, Iustin este alături de sora şi de părinţii lui şi aşteptăm să vină sărbătorile de iarnă. Să vă ocrotească bunul Dumnezeu“, a spus Petre Ştiucă.

Un suflet plin de vise
Profesorul de religie Iustin Ştiucă iubeşte foarte mult copiii şi a dorit dintotdeauna să îi înveţe cât mai multe lucruri şi să îi apropie de credinţă şi de Dumnezeu. „Este un copil plin de vise: abia aştepta să termine Facultatea de Teologie, să devină preot şi să-şi întemeieze o familie. Îi place să citească, să înveţe, să joace fotbal, să se plimbe“, a spus Petre Ştiucă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS