7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedicii au refuzat vaccinul împotriva gripei porcine

Medicii au refuzat vaccinul împotriva gripei porcine

Cadrele medicale din judeţul Mehedinţi au refuzat să îşi facă vaccinul împotriva virusului gripal AH1N1. Dintre cei 1.400 de medici doar 292 au acceptat vaccinul, printre care se numără şi managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Cadrele medicale de la spitalul severinean au refuzat vaccinul împotriva noii gripe, pe motiv că acesta a ajuns prea târziu, gripa luând deja altă formă.
Refuzul acestora este motivat şi de purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Cristian Jianu. „Oamenii consideră că vaccinul vine prea târziu, când virusul şi-a schimbat tulpina. El trebuia făcut cu mult înainte de începerea epidemiei. Faptul că există un virus care, din aprilie şi până acum, tot funcţionează, nu este considerat ca fiind o epidemie, pentru că ea are un vârf şi o ascensiune într-un termen foarte scurt“, a declarat medicul Cristian Jianu. Chiar dacă majoritatea medicilor au refuzat vaccinul, părinţii trebuie să ştie că toţi cei mici sunt cei mai vulnerabili, sistemul lor imunitar nefiind bine dezvoltat.
„Au venit aceste doze pentru cadrele medicale, copiii urmând să fie imunizaţi după 1 ianuarie. Asta e o naivitate. Considerăm actuala etapă a campaniei de vaccinare inutilă şi forţată“, a spus medicul Cristian Jianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS