11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJudecătorul Diaconu, din nou preşedinte la Tribunalul Dolj

Judecătorul Diaconu, din nou preşedinte la Tribunalul Dolj

Fostul preşedinte al Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, demis după scandalul Gorbunov, va fi repus în funcţie după ce a câştigat procesul împotriva Consiliului Superior al Magistraturii.
Reamintim că printre cei sancţionaţi în urma eliberării pe motive medicale a lui Serghei Gorbunov de către Tribunalul Dolj a fost şi preşedintele acestei instanţe, judecătorul Constantin Diaconu. Magistratul a făcut însă recurs împotriva hotărârii CSM de revocare a sa din funcţie. Luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul, după ce amânase de două ori pronunţarea. Instanţa supremă a decis admiterea contestaţiei împotriva hotărârii CSM şi reintegrarea magistratului Constantin Diaconu în funcţia deţinută anterior, anume aceea de preşedinte al Tribunalului Dolj.
Judecătorul nu va reveni însă automat în această funcţie, ci doar după ce va face o cerere în acest sens, întemeiată pe recenta decizie de reintegrare, emisă de instanţa supremă. Nu este exclus ca judecătorul Diaconu să formuleze chiar în cursul acestei săptămâni cererea menţionată, astfel încât de săptămâna viitoare să-şi reia funcţia de preşedinte la Tribunalul Dolj. Până atunci, el rămâne judecător la Secţia penală a Curţii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII