11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăncile îşi terorizează clienţii

Băncile îşi terorizează clienţii

ANPC a primit numai în luna octombrie 333 de plângeri, în urma cărora s-au aplicat amenzi de peste 100.000 de lei. Atât în 2008, cât şi în 2009, cei mai mulţi consumatori au reclamat majorarea dobânzii la creditele contractate. Reclamaţiile sunt foarte puţine, pentru că amenzile aplicate băncilor sunt o sfidare la adresa clientului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit în luna octombrie 333 de reclamaţii de la clienţii băncilor, în urma cărora au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 107.500 de lei, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii. Ce-i determină pe clienţii băncilor să facă atâtea reclamaţii, într-o perioadă în care volumul de credite acordate de instituţiile de credit s-au diminuat considerabil? Potrivit datelor, în primele nouă luni ale anului 2009, la ANPC (sediul central) şi la Comisariatele Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor au fost înregistrate aproximativ 2.100 de reclamaţii împotriva societăţilor bancare; aspectele reclamate nu se referă numai la serviciile şi produsele de creditare, ci, în general, la servicii financiar-bancare. De la începutul anului, ANPC a primit de la clienţii băncilor peste 2.400 de reclamaţii ce vizează creşterea dobânzilor la credite şi modificarea clauzelor contractuale fără notificare prealabilă.
Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei de Asistenţă pentru Consumatori, Iulian Urban, este de părere că reclamaţiile primite de ANPC sunt foarte mici, în comparaţie cu numărul foarte mare al persoanelor cărora le sunt încălcate drepturile. „Cifrele sunt foarte mici, pentru că amenzile aplicate de ANPC instituţiilor financiare sunt infime. În cazul în care ANPC ar trece la măsuri mai drastice şi ar aplica amenzi mult mai mari, numărul reclamaţiilor ar fi de ordinul miilor în fiecare lună, pentru că atunci clientul s-ar simţi oarecum îndemnat să denunţe banca, ştiind că se vor lua măsurile necesare“‘, a declarat Iulian Urban.
În plus, acesta susţine că ANPC ar trebui să ia măsuri mult mai dure împotriva băncilor care se află în evidenţa Autorităţii cu cele mai multe reclamaţii.
„În cazul în care o bancă este somată şi amendată în urma încălcării drepturilor consumatorului, iar aceasta continuă să-şi menţină comportamentul faţă de client, ar trebui aplicate amenzi pe măsură sau, în cel mai rău caz, să i se retragă licenţa de a mai acorda credite. Clienţii se simt abandonaţi de autorităţi, prin amenzile aplicate, care sunt o sfidare la problemele acestora“, a explicat Urban.

Băncile continuă să majoreze dobânzile

ANPC a precizat că reclamaţiile cele mai frecvente împotriva băncilor se referă la majorările de dobândă la creditele contractate în anii precedenţi. Conform clauzelor contractuale, respectivele reclamaţii au fost transmise instanţei de judecată pentru pronunţare asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, dacă în contract era prevăzut că dobânda variază „în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare“. În cazul în care dobânda variază în funcţie de un indice de referinţă, la care se adaugă marja băncii, iar dobânda s-a majorat datorită creşterii indicelui, reclamaţia a fost considerată neîntemeiată.
În acelaşi timp, beneficiarii împrumuturilor reclamă faptul că băncile nu operează reduceri ale dobânzilor variabile la credite, având în vedere faptul că indicii de referinţă (EURIBOR, LIBOR sau ROBOR) au scăzut considerabil în cursul anului 2009. ANPC precizează că, în general, aceste plângeri se soluţionează în instanţă, întrucât după ce instituţia de control aplică o amendă băncilor acestea contestă în instanţă procesele-verbale de constatare a contravenţiei. Dacă dobânda s-a majorat datorită faptului că a expirat perioada pentru care banca a perceput o dobândă fixă, în primele luni de creditare, contractul intrând în perioada de dobândă variabilă, reclamaţia a fost considerată neîntemeiată.

Probleme la tranzacţiile cu cardul

Altă cauză importantă a reclamaţiilor a fost reprezentată de deficienţe în operaţiunile cu carduri: tranzacţii debitate de mai multe ori, blocarea cardului în bancomat, neeliberarea numerarului la ATM, deşi sumele res-pective au fost operate în cont, imposibilitatea de a efectua tranzacţii on line. Aceste reclamaţii au fost rezolvate pe cale amiabilă, precizează ANPC. În cazul în care consumatorul a reclamat că ATM-ul nu a eliberat suma solicitată, iar în urma controlului s-a constatat că suma a fost totuşi eliberată, reclamaţia devine nesoluţionabilă de către ANPC, consumatorul fiind îndrumat către poliţie. În astfel de cazuri, este posibil ca suma respectivă să fi ajuns în posesia altei persoane decât utilizatorul cardului (un hoţ sau altă persoană care a utilizat cardul fără acceptul deţinătorului de drept al cardului).

Restricţii la majorarea dobânzii

Potrivit unui proiect de lege propus de ANPC, care va fi aplicat de la 1 ianuarie 2010, băncile nu mai au voie să majoreze comisioanele aferente creditelor şi nici să introducă altele noi pe durata derulării unui contract. Prevederile nu se aplică în cazul contractelor aflate deja în derulare la momentul aprobării proiectului de lege. Dacă furnizorii de servicii financiare aduc orice modificare la contractele de credit, acestea se vor face prin încheierea unui act adiţional, care va fi transmis clienţilor cu 30 de zile înainte de intrarea lui în vigoare. Dacă nu sunt de acord cu noile clauze, consumatorii vor avea dreptul să rezilieze contractul cu banca, fără plata comisionului de rambursare anticipată.
Potrivit proiectului de lege, băncile vor fi obligate la transparenţă totală în calcularea dobânzilor de creditare, astfel că, în perioada precontractuală, consumatorul trebuie să afle costul total al creditului şi să primească o simulare de credit şi un exemplar al contractului. Mai mult, publicitatea la contractele de credit trebuie să conţină informaţii despre orice dobânzi şi costuri incluse în credit, valoarea totală a împrumutului, dobânda anuală efectivă, durata contractului şi eventualele contracte obligatorii de asigurare.
În cazul în care aceste prevederi nu vor fi respectate, furnizorii de servicii financiare vor plăti amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

BNR nu poate face nimic

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, susţine că Banca Naţională nu poate face nimic, chiar dacă situaţia devine din ce în ce mai îngrijorătoare. „BNR nu poate interveni pentru că nu o lasă legea. E o problemă ce ţine de relaţia client-bancă, iar aici poate interveni doar ANPC. După cum spunea şi guvernatorul Mugur Isărescu, dobânzile la pasive ar trebui să fie un pic mai mici decât dobânda de referinţă, iar la cele active să fie cu 2% peste dobânda-cheie“, a declarat, pentru Curierul Naţional, Adrian Vasilescu.

Sfaturi utile înainte de a lua un credit

– Realizaţi un plan de buget înainte de luarea unui credit. Vă puteţi permite rambursarea plăţilor?
– Faceţi un sondaj pentru cea mai bună ofertă – ratele dobânzii variabile.
– Alocaţi un timp corespunzător – deciziile pripite pot fi costisitoare.
– Citiţi cu atenţie contractul financiar înainte de a-l semna – atenţie maximă la clauze.
– Nu semnaţi până când nu aţi chibzuit bine opţiunile.
– Comparaţi DAE din oferta dumneavoastră cu cea a altor instituţii creditoare, veţi avea o imagine a celei mai bune oferte.
– Nu acordaţi atenţie numai ratei lunare, calculaţi suma totală pe care o veţi plăti – suma împrumutată plus dobânda şi alte comisioane.
– Nu acţionaţi ca şi garantor fără să înţelegeţi consecinţele.
– Insistaţi să obţineţi propriul dumneavoastră exemplar al contractului de credit.

Băncile nu-şi plătesc amenzile

ANPC a verificat anul trecut peste 20 de instituţii bancare, dintre care 14 au fost sancţionate, cuantumul amenzilor fiind de 150.000 de lei. Unităţile bancare amendate au fost Banca Românească, BCR, ABN AMRO Bank, Volksbank, Credit Europe Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, BRD-Groupe Societe Generale SA, CEC Bank, Bancpost, OTP Bank, Libra Bank şi Banca Carpatica. Surse din cadrul ANPC declarau în luna martie că toate amenzile pe care ANPC le-a dat anul trecut instituţiilor de credit au fost contestate, astfel că nici o bancă nu şi-a plătit amenzile pentru înşelarea clienţilor. În vistieria instituţiei nu a intrat nici un leu, deşi cuantumul maxim al fiecărei amenzi nu depăşea 50.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII