22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

Lucescu Jr. îşi caută deja scuze
Selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a spus că nu va fi nici o tragedie dacă prima reprezentativă va rata calificarea la Campionatul European din 2012. Tehnicianul a găsit deja o scuză în cazul unui eşec, amintind că tricolorii au terminat cu succes doar una dintre ultimele cinci campanii de calificare. „Unul dintre obiectivele impuse de FRF a fost să revenim în urna a doua valorică, iar acesta a fost atins. Echipa naţională a obţinut un bilanţ pozitiv, mai ales că fotbalul românesc traversează un moment dificil. Sunt mulţumit de acest început la echipa naţională. Trebuie să facem reconstrucţia echipei, însă nu e simplu. Au fost preliminarii în 2002, 2004, 2006, 2008, 2010, însă doar la o campanie am obţinut calificarea. Dacă ne vom califica în 2012 este un lucru bun, dacă nu, nu trebuie să facem o dramă. Noi, cei din staff-ul tehnic, vom pleca oricum dacă nu vom reuşi calificarea. Chiar dacă mulţi nu vor, noi o să mergem la Campionatul European din 2012“, a spus Lucescu.

Cristi Chivu nu a participat
la primul antrenament

Lotul echipei naţionale a României s-a reunit luni, la Complexul Naţional Mogoşoaia, în vederea partidei amicale cu Polonia, programată sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul „Legia“ din Varşovia. La primul antrenament, programat luni seară, nu a participat căpitanul Cristi Chivu, care a făcut o şedinţă de recuperare la bazin. De la antrenamentul de luni au mai lipsit Bănel Nicoliţă şi Cristian Tănase, care au jucat pentru Steaua în meciul de luni seară, cu Unirea Alba Iulia, şi portarul Costel Pantilimon (FC Timişoara), care a fost învoit. Fundaşul Cristian Săpunaru (FC Porto) a venit la 30 de minute de la începutul antrenamentului, el sosind luni după-amiază în ţară din Portugalia, şi a efectuat doar alergări uşoare timp de 15 minute. Jucătorii Gigel Bucur (FC Timişoara), Andrei Cristea (Dinamo) şi Mircea Bornescu (Rapid) au efectuat şi ei doar alergări uşoare timp de 25 de minute, după care s-au retras la hotelul în care sunt cazaţi tricolorii. Mijlocaşul Iulian Apostol (Unirea Urziceni) s-a antrenat doar la începutul şedinţei de pregătire şi a efectuat mai apoi doar alergări uşoare timp de 30 de minute.

Goian se gândeşte la CE 2012
Fundaşul echipei italiene Palermo, Dorin Goian, susţine că mandatul selecţionerului Răzvan Lucescu la prima reprezentativă va începe cu adevărat abia la jocul amical cu Polonia, primul din campania de pregătire a preliminariilor CE 2012. „Cred că adevăratul mandat al lui Răzvan Lucescu începe de sâmbătă, de la meciul amical cu Polonia. Ne-am îndeplinit obiectivul de a rămâne în urna a doua valorică, dar abia începe drumul lui Răzvan şi al naţionalei, iar acest drum trebuie dus până la capăt, adică până la Campionatul European din 2012“, a spus Goian. Fundaşul a menţionat că nu se va supăra dacă va fi rezervă la echipa naţională. „Ar fi normal ca, dacă nu joc la echipa de club, să nu mai fiu convocat. Voi încerca să dau mai mult la Palermo, să mă antrenez mai bine şi să pot juca mai mult. Orice convocare este pentru mine o onoare şi o bucurie, pentru că vin cu inima deschisă. Dacă Răzvan Lucescu va avea nevoie de mine, eu voi încerca să evoluez cât mai bine“, a menţionat jucătorul.

Daniel Niculae este încântat
de convocarea la naţională

Atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae, a fost reconvocat la naţională după o lungă perioadă de absenţă. „Nico“ s-a declarat încântat că a reintrat în circuitul primei reprezentative şi a susţinut că acest lucru se datorează şi faptului că echipa sa de club, Auxerre, traversează o perioadă foarte bună, fiind pe podiumul primei ligi franceze. „Este o onoare să fiu la echipa naţională, chiar şi pentru un joc de pregătire. Sper să dau totul şi să fac un meci bun împotriva Poloniei. Orice fotbalist se aşteaptă să fie convocat, mai ales dacă traversează o perioadă bună, iar noi la Auxerre suntem într-o formă care ne-a adus pe podium în Franţa. Îmi doresc să fiu sănătos, să muncesc din ce în ce mai mult şi aşa vor apărea şi rezultatele. Sper ca lucrurile să fie în continuare la fel de bune pentru mine şi să fiu convocat. Dacă am venit la naţională, asta nu înseamnă că o să şi joc, dar, dacă o fac, sper să evoluez cât mai bine“, a spus „Nico“, care a adăugat că Răzvan Lucescu este antrenorul cu care s-a simţit cel mai bine până acum, iar selecţionerul este cel care l-a ajutat foarte mult în timpul perioadei mai puţin reuşite pe care a traversat-o la Auxerre.

Zenga şi-a nemulţumit patronul
Maurizio Zamparini, preşedintele clubului din Serie A Palermo, este nemulţumit de evoluţia din ultima perioadă a formaţiei antrenate de Walter Zenga, dar susţine că nu va fi demis. „Zenga a vorbit despre erori individuale în defensivă, dar el trebuie să-i înveţe să nu mai repete astfel de lucruri. Îl tratez ca pe un fiu. Dacă situaţia se menţine şi în următoarele nouă meciuri, vom ajunge la retrogradare“, a spus Zamparini. Palermo nu a reuşit nici o victorie în ultimele trei meciuri din Serie A, iar duminică a pierdut cu 1-3 în faţa Bologniei. Formaţia pregătită de Zenga ocupă în prezent locul 11 în campionat, deşi a fost şi pe poziţia a patra în acest sezon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS