10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNouă cazuri de gripă porcină în Mehedinţi

Nouă cazuri de gripă porcină în Mehedinţi

Şi în judeţul Mehedinţi a ajuns virusul gripal AH1N1, nouă cazuri au fost confirmate în Drobeta Turnu Severin, iar alte opt persoane sunt suspecte că au contactat gripa porcină. Ultimele două cazuri au fost confirmate sâmbătă dimineaţă, la un bărbat şi o femeie care lucrează în sistemul administrativ al unui liceu din municipiu. „Măsurile pe care le-am luat au fost ca ambii angajaţi ai Colegiului Tehnic să fie izolaţi şi să nu mai vină la şcoală, iar clasa unde fetiţa lor învaţă îşi suspendă activitatea pentru o săptămână. Am controlat şi am văzut că fiecare şcoală are 200 de măşti. Sâmbătă s-a făcut formolizarea, aerisirea, iar luni (astăzi-n.r.) dimineaţă se face un triaj epidemiologic complet, cu ajutorul cadrelor didactice şi al medicilor, astfel încât virusul să nu se extindă“, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Mehedinţi, Emil Mirică.
Cum fata este elevă la o altă şcoală decât cea în care lucrează părinţii săi, autorităţile au luat imediat măsuri. „S-a suspendat activitatea şcolară pentru o săptămână, s-au consemnat toate datele de contact pentru cei 24 de elevi din clasă, s-a recomandat autoizolarea lor la domiciliu, sub supravegherea părinţilor şi a medicilor de familie şi, în cazul în care apare simptomatologia gripei porcine, adică febră 37,5 sau 38,2, rinoree şi tuse seacă, să se prezinte la Secţia de boli infecţioase“, a declarat Marinică Stoian, directorul adjunct al DSP Mehedinţi.
Dintre cele nouă cazuri confirmate, unul este înregistrat la o fetiţă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Severin. După confirmarea cazului, s-a făcut dezinfecţie în întreg liceul. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică din Mehedinţi spune că se aşteaptă şi rezultatul celorlalte persoane suspecte de gripă porcină, care acum sunt izolate la domiciliu şi sub tratament. „Avem 17 cazuri de gripă porcină în Mehedinţi, nouă sunt confirmate, iar la celelalte se aşteaptă rezultatele. În tot acest timp, suspecţii sunt izolaţi la domiciliu sub tratament şi sperăm să nu se confirme. Cele patru cazuri confirmate cu ceva timp în urmă sunt aproape vindecate, însă mai sunt alte cinci persoane internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Severin“, a mai spus Marinică Stoian.
În prezent, în Mehedinţi bolnavii şi suspecţii de gripă porcină sunt trataţi cu antiviralul Taniflu, care se găseşte doar la farmacia Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin şi se administrează doar de către medici şi numai celor care au gripa porcină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII