Acasă Local Băsescu reînvie Alianţa DA

Băsescu reînvie Alianţa DA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că opţiunea sa este pentru un guvern de dreapta PD-L-PNL cu premier de la partidul cu cel mai mare număr de mandate în legislativ, condiţia fiind ca PNL să renunţe la exigenţa de a da premierul. Întrebat, în contextul afirmaţiilor făcute zilele trecute – că PD-L ar putea forma un guvern cu PNL dacă premierul nu ar fi membru al PNL – dacă Klaus Johannis îndeplineşte această condiţie, Traian Băsescu a spus că, din câte ştie, primarul Sibiului nu are nici o legătură cu PNL, însă opţiunea sa este un guvern de dreapta cu premier de la partidul cu cele mai multe mandate în parlament, fără a clarifica dacă se referă la formarea unui executiv în această perioadă, după căderea guvernului Croitoru, sau după alegeri. „Categoric, opţiunea mea va fi un guvern de dreapta, care include PD-L-PNL“, a spus şeful statului, arătând că această formulă de guvern va trebui să fie condusă de un premier care să reprezinte partidul cu cele mai multe mandate în parlament- „un ministru pe care să-l agreez şi eu şi să reflecte rezultatul alegerilor legislative“. Condiţia ca această majoritate să se formeze este ca liberalii să renunţe la exigenţa de a da premierul. „Dacă PNL va fi disponibil pentru această alianţă, să renunţe la funcţia de prim-ministru“, a spus Băsescu, dând de înţeles că oferta sa pentru PNL este pentru un guvern care să se formeze după alegeri.  Şeful statului a mai spus că, probabil, din 2011, cota unică va scădea de la 16% la 14 sau chiar 12%. „Cota unică şi-a făcut datoria perfect“, a subliniat Băsescu, susţinând că îşi menţine punctul de vedere că „pentru a asigura stabilitate economică, trebuie să menţinem şi cota unică de impozitare, şi TVA-ul la acelaşi nivel“. „Este una dintre cheile evoluţiei noastre economice pozitive, neafectarea cotei unice. Dacă vom putea, cândva, probabil în 2011, va trebui să o coborâm de la 16% la 14%, poate chiar la 12%, pentru că acum vine şi legea care nu mai impozitează profitul reinvestit, ori, interesul nostru pe de o parte este să stimulăm consumul într-un mod specific economiei de piaţă, adică lăsând mai mulţi bani în buzunarele salariaţilor, iar pe de altă parte să dăm posibilitatea oamenilor de afaceri să reinvestească“, a mai spus şeful statului. Liderul PNL, Crin Antonescu, a replicat ieri, spunând că îşi menţine „poziţia fermă“, potrivit căreia exclude orice înţelegere cu Traian Băsescu sau cu PD-L condus de Traian Băsescu. Antonescu crede că propunerea preşedintelui este o „încercare de diversiune electorală pentru a atrage voturile alegătorilor liberali“. „Între mine, preşedinte al PNL şi PNL condus de mine şi PD-L condus de Traian Băsescu de la Cotroceni sau din Modrogan, orice înţelegere politică este exclusă“, a spus Antonescu, menţionând că poziţia sa este valabilă şi înainte, şi după alegeri. El a motivat că Traian Băsescu a distrus alianţa care a existat între PNL şi PD-L, că „s-a comportat necinstit în raporturile cu PNL“ şi, în plus, că preocuparea liberalilor este legată de viitorul României „şi Traian Băsescu nu este personaj de viitor în România“.

Exit mobile version