14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomii atacă la buzunare

Romii atacă la buzunare

http:http://www.youtube.com/watch?v=9QZ1Oibqnx8
Un tânăr de etnie romă din Craiova este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi fals privind identitatea, după ce, miercuri, a încercat să treacă drept fratele său mai mic în faţa poliţiştilor care îl prinseseră la furat.
Miercuri după-amiază, o patrulă de poliţişti din cadrul Secţiei 2, aflată în serviciu în cartierul 1 Mai din Craiova, a observat doi tineri care alergau dinspre Spitalul de Urgenţă Craiova către Parcul „Romanescu“.
Oamenii legii au plecat în urmărirea acestora până în Parcul „Nicolae Romanescu“, unde au reuşit să îl prindă şi imobilizeze pe unul dintre ei. Acesta a fost condus la sediul secţiei, unde a fost identificat, după spusele sale, ca fiind Sorin Durac, de 16 ani, din Craiova. Asupra lui Durac a fost găsită suma de 130 de lei, despre care s-a stabilit că acesta o sustrăsese cu puţin timp înainte de a fi prins din buzunarul Nicoletei Chiriţă, de 56 de ani, din Craiova, în timp ce femeia scotea bani de la un bancomat din apropierea Spitalului de Urgenţă Craiova. În urma verificărilor întreprinse de poliţişti, s-a stabilit că al doilea autor al furtului se numeşte Florin Durac, de 17 ani, din Craiova, fratele lui Sorin Durac. Banii au fost recuperaţi de la minor şi înapoiaţi victimei.

S-a dat drept fratele său

Crezând că tânărul prins este minor, poliţiştii s-au dus acasă la acesta pentru a le cere părinţilor săi să fie prezenţi la audiere, dar şi să îl caute pe Florin, despre care se stabilise că participase la furt.  
La domiciliul familiei Durac, poliţiştii au avut însă o surpriză, pentru că l-au găsit pe… Sorin Durac. Oamenii legii au stabilit că, de fapt, îl fugăriseră şi prinseseră pe Leonard Durac, de 19 ani, fratele mai mare al lui Sorin şi Florin. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, nici unul dintre cei trei fraţi nu au cărţi de identitate, ci numai certificate de naştere, iar Leonard şi-a însuşit identitatea fratelui său minor, ştiind că poate scăpa cu o pedeapsă mai uşoară. În urma celor constatate, poliţiştii au întocmit pe numele lui Leonard Durac dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii privind identitatea şi furt calificat. Tot miercuri s-a dispus măsura reţinerii făptuitorului pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe, acesta fiind introdus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Florin Durac este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, însă acesta nu a fost găsit la domiciliul său, fiind căutat de poliţişti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

46 COMENTARII