16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDemolări penale pe Centru

Demolări penale pe Centru

Primăria Craiova vrea să intre ilegal cu buldozerul în casele oamenilor. E drept că imobilele sunt pe cale să devină proprietăţi ale municipalităţii, dar până atunci demolarea este infracţiune.

Buldozerele Primăriei Craiova sunt pregătite să pună luni la pământ patru dintre imobilele de pe strada A.I. Cuza din zona Bisericii „Hagi Ienuş“, unde municipalitatea intenţionează să lărgească drumul şi intersecţiile. Autorizaţiile de desfiinţare sunt semnate, declaraţiile de utilitate publică sunt înregistrate, deciziile de expropriere – parafate, banii au plecat în conturile proprietarilor, aşa încât autorităţile au şi anunţat restricţii de circulaţie pe strada A.I. Cuza în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie, în vederea executării lucrărilor de demolare. Numai că au ignorat un mic aspect: nu sunt încă proprietarii clădirilor. Ca urmare, autorizaţiile de demolare, fie ele semnate şi de proprietari, aşa cum susţine primăria, nu sunt valabile. Iar dacă până luni la primărie nu ajunge şi încheierea instanţei privind transferul de proprietate, demolarea se cheamă infracţiune potrivit Legii nr. 50 din 1991 republicate şi nu numai. Nu că ar surprinde pe cineva, la Craiova existând precedente recente, cum sunt gardul Bisericii Sfintei Treimi şi giratoriul de pe strada Fraţii Goleşti, pentru care edilii au şi dat declaraţii la poliţie. „Eliberarea titlului executoriu şi punerea în posesie a expropriatorului vor putea fi făcute numai pe baza unei încheieri a instanţei, care constată îndeplinirea obligaţiilor privind despăgubirea, nu mai târziu de 30 de zile de la data plăţii acesteia“, spune Legea 33 din 1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică. „Nu vă putem informa la această oră dacă s-a făcut încheierea privind punerea în posesie a Primăriei Craiova, dar autorizaţiile de construire sunt legale. Sunt semnate şi de proprietari. În zona menţionată urmează să fie executate lucrări de utilitate publică, proprietarii au fost expropriaţi legal, ba chiar banii sunt în conturile lor“, ne-a lămurit purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu. Oare să fi cerut proprietarii de pe strada A.I. Cuza, singuri, să li de dărâme casele? Atunci, de ce mai plăteşte primăria 4,5 milioane de lei din banii craiovenilor pentru expropriere?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

35 COMENTARII