17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosarul Dinu, aproape de finalizare

Dosarul Dinu, aproape de finalizare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj sunt aproape de încheierea investigaţiilor şi trimiterea în judecată a craioveanului Ionuţ Dinu, de 20 de ani, cercetat în arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Reamintim că tânărul se află în spatele gratiilor de aproape patru luni, după ce, pe 25 iunie, a împuşcat-o în cap pe Alexandra Iancu, de 19 ani, cu arma de tir a tatălui său, agentul de poliţie Nelu Dinu.
Expertiza complexă solicitată de Parchetul Tribunalului Dolj în acest caz a fost definitivată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize  Criminalistice Bucureşti, din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalisti-ce al Ministerului Justiţiei. Potrivit unor surse judiciare, această expertiză – remisă procurorilor doljeni încă de săptămâna trecută – n-ar face decât să întărească toate concluziile la care au ajuns criminaliştii după testele balistice efectuate la Craiova, şi anume că arma nu putea să se descarce accidental, ci numai dacă fiul poliţistului ar fi manevrat trăgaciul. De asemenea, experţii ar lămuri pe această cale şi aspectele privind traiectoria glonţului, concluzionând că proiectilul a avut o traiectorie descendentă, specifică poziţiei de tragere cu arma la ochi. Se combate astfel apărarea învinuitului, ce a susţinut întotdeauna că arma s-a descărcat accidental, în momentul în care el s-a împiedicat de papuci şi a căzut tocmai în dreptul uşii deschise a camerei în care se aflau sora lui şi victima.
Odată finalizată această expertiză, trimiterea în judecată a învinuitului Ionuţ Dinu rămâne pentru procurori doar o formalitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII