16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova reclamelor

Craiova reclamelor

Craiova ar putea avea o reclamă luminoasă pe măsura aceleia din marile oraşe europene dacă ai mai avea la ce să faci reclamă. La ţigări nu se mai poate, la avioane nu mai are rost fiindcă nu se mai produc, că altfel ar merge o reclamă cam aşa: „Nici o familie fără un avion personal“. La ce să faci reclamă? Cinematografe nu mai avem, că acesta ar fi un domeniu care poate da viaţă nopţilor craiovene. Librării nu mai avem, că ar merge reclame gen „Numai azi mai găsiţi cartea despre albinele migratoare“, deoarece romane mari nu se mai scriu, iar poezie nu mai citeşte nimeni.
La ce să faci reclamă? La restaurante nu se mai poate, că nu mai vine lumea acolo decât la nunţi, iar hotelurile noi sunt aşa, de frumuseţe!
Să încercăm la murături, dar gospodinele îşi fac acasă. Să încercăm la Teatrul Naţional, mari reclame luminoase, dar cum acolo, de obicei, se organizează târguri de ciorapi şi chiloţi, nu are rost.
Pe magazinul Mercur sunt cele mai oribile reclame pe care le-am văzut. Nici o ţinută, nici o inspiraţie. Hai să încercăm o reclamă frumoasă la Teatrul de păpuşi, care să le placă unora care mai ştiu să râdă – copiii. Dar nu se poate, fiindcă Teatrul de păpuşi nu mai are sediu de o veşnicie. La ce să facem noi reclamă? Poate la scandalurile politice, că aici e o splendoare, provocăm scandaluri aproape perfecte. La mizeria morală în care trăim? Ar fi o idee. La sărăcia cumplită a oamenilor obişnuiţi, care nu fură şi nu au privilegii.
De ce nu recunoaşteţi că un concurs de reclame ar fi benefic oraşului, l-ar scoate din monotonie, i-ar da culoare. Înainte existau experţi în aranjarea vitrinelor. S-au dus în noaptea istoriei. Gara Craiovei este vitrina oraşului. Te dai jos din tren, intri în gară, vrei să bei un suc, ioc! Vrei să iei un hamburger, ioc! Vrei să intri într-o sală de aşteptare elegantă, ioc!
Ce să mai vorbim?!

Mihai DUŢESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII