10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPortal de 100.000 de euro

Portal de 100.000 de euro

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj a dat în folosinţă portalul judeţului, care poate fi accesat la adresa www.cjgorj.ro şi care a costat aproape 100.000 de euro, printr-o finanţare obţinută în cadrul unui proiect PHARE. Cetăţenii pot găsi aproape orice informaţie legată de consiliul judeţean şi activitatea acestuia, precum şi agenda preşedintelui Ion Călinoiu, rapoartele de activitate ale consilierilor judeţeni, şedinţele CJ, declaraţiile de avere, întreaga activitate a direcţiilor, precum şi alte informaţii de interes public. Noua imagine pe internet a Gorjului a costat aproape 100.000 de euro, din care peste 11.000 reprezintă contribuţia proprie a instituţiei. Pe site mai poate fi accesată în premieră şi o hartă digitală a judeţului Gorj. Pe harta respectivă pot fi urmărite toate localităţile, cu principalele obiective turistice, toate locaşurile de cult.
Pe lângă imaginea nouă a site-ului, firma care a conceput portalul a investit o parte din bani în patru servere, fiind conceput un soft care asigură managementul electronic al documentelor interne ale CJ.
„Acest portal al instituţiei ar putea elimina pe viitor hârtia. Deocamdată, legislaţia nu ne ajută şi vom folosi în paralel atât documente în format electronic, dar şi pe hârtie. Cel care va controla acest circuit este preşedintele Ion Călinoiu, care, în baza unui nume de utilizator şi a unei parole, va vedea oricând şi de acasă ce documente au fost primite de instituţie, le va trimite spre rezolvare direcţiilor şi va urmări dacă sunt rezolvate. Pentru tot sistemul, echipamente şi programe s-a cheltuit peste 300.000 de lei. Este unul dintre cele mai moderne portaluri din administraţia din România“, a declarat Florin Zamfira, managerul proiectului şi şeful Departamentului IT, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII