Acasă Local Gorj Scurte ştiri

Scurte ştiri

Peste 1.400 de inspecţii fiscale
Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj au efectuat 1.430 de inspecţii fiscale în primele opt luni ale anului. A fost verificat modul de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 2.917.000 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor 53 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 4.598.000 lei.
Mihaela FLOROIU

Medicii de familie şi farmaciştii, la control
Medicii de familie din judeţul Gorj şi farmaciştii vor fi verificaţi în perioada următoare de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Medicii sunt cei care eliberează reţete gratuite şi compensate pe bandă rulantă, iar farmaciştii sunt cei care le onorează. Acesta a mai spus că în cazul în care vor fi identificate nereguli, CAS va rezilia contractele cu farmaciile şi îi va amenda pe medicii de familie.
Mihaela FLOROIU


Cereri pentru ajutoarele de încălzire a locuinţei

Primăria Târgu Jiu a început să primească de la populaţie cererile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinţei. Cererile pot fi procurate de la cele patru cluburi ale vârstnicilor din Târgu Jiu, tot aici putând fi şi depuse până la sfârşitul lunii octombrie. Programul de depunere a actelor este de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00. Sâmbăta şi duminica, programul de primire a cererilor este între orele 10.00 şi 14.00. De ajutoare vor beneficia în limitele legale proprietarii de locuinţe care folosesc centrale alimentate cu gaze naturale. Primăria Târgu Jiu a încheiat acţiunea de primire a cererilor pentru încălzirea cu lemne, fiind înregistrate 1.844 de dosare.
Eugen MĂRUŢĂ

O mie de solicitări pentru bilete de tratament
Peste o mie de pensionari gorjeni au depus cereri pentru a pleca la tratament într-o staţiune, în trimestrul patru al acestui an. Numărul biletelor disponibile este de 750. Daniel Diaconescu, inspector al Casei de Pensii Gorj, a declarat că există situaţii în care s-au primit bilete pentru anumite staţiuni, însă nu au fost cereri pentru destinaţiile respective, biletele urmând să fie redistribuite. În topul cererilor rămân staţiunile Olăneşti, Herculane şi Covasna.
Eugen MĂRUŢĂ

Andrei regretă că nu a candidat la postul de prefect
Subprefectul de Gorj, Liviu Andrei, regretă că nu a candidat şi pentru postul de prefect al judeţului. Fostul pedelist a declarat că s-ar fi prezentat şi la concursul organizat pentru desemnarea şefului Instituţiei Prefectului, dacă ar fi ştiut că PSD s-ar fi aflat în situaţia de a ieşi de la guvernare. „Dacă ştiam că o să apară asemenea conjuncturi, cu siguranţă că mi-aş fi depus dosarul şi pentru postul de prefect“, a declarat Liviu Andrei, care a participat la începutul acestei săptămâni la concursul organizat la Bucureşti pentru postul de subprefect de Gorj.
Eugen MĂRUŢĂ

Exit mobile version