Primul obiectiv: Lişteava, satul cărămidarilor.
Ostroveni. Chiar în dreptul indicatorului de intrare în satul Lişteava, o uliţă se lasă în stânga. De ţară, prăfuită, coaptă de căldură. Pe margini, copiii romi se joacă în ţărână, căutând pietricele şlefuite de roţile căruţelor sau alergând câte un câine cu coastele la vedere. La fiecare două-trei curţi, câte un cuptor de cărămidă fumegă în soarele orbitor. E satul cărămidarilor, al ţiganilor care, de generaţii, modelează din pământ materia primă a caselor din împrejurimi. Chiar în mijlocul poporului ne întâlnim cu primarul Gheorghe Oprescu. „Trăiesc aici aproximativ 500 de romi – în jur de 100 de familii – dintre care doar puţini nu au acte de identitate şi 140 au acte de proprietate. Unii şi-au cumpărat pământ singuri sau au moştenit. În ceea ce priveşte persoanele fără proprietăţi, acum câţiva ani, printr-o hotărâre de consiliu local, am dat fiecărei familii câte un pogon de pământ. După zece ani de folosinţă, pământul devine proprietatea lor“, ne lămureşte primarul.
Cavourile
În capătul uliţei, casele dispar. În locul lor, pe pământul cârpit cu tufe de buruieni şi arbuşti crescuţi anapoda, printre gunoaie aruncate la întâmplare şi locuri de joacă însăilate din zdrenţe şi cartoane, răsar din pământ nişte construcţii ciudate. Bordeiele. Săpate în pământ pe o lăţime de vreo doi metri şi lungimea unei case, gropile par nişte cavouri uriaşe cu acoperişuri din tablă. În care nu zac cei trecuţi în lumea celor drepţi, ci trăiesc oameni. Femei, bărbaţi, cu copii, cu nepoţi şi fraţi, care mănâncă, dorm, râd şi plâng, înghesuiţi câte opt sau zece în paturile aşezate direct pe pământ. Au nume – Doina, Gabriela, Ionuţ, Desdemona, Miguel, Marius, Luminiţa, Isabel, Lelioara, Floarea, Lăcrămioara – şi unii chiar acte. Dar nu au pământ, nu au case, nu au apă, nici gaze, curentul îl trag ilegal de la proprietarii mai înstăriţi, majoritatea nu muncesc, doar trăiesc „mai cu socialu’, mai cu alocaţia“. Din ce spun primarul şi liderii lor locali, nu par să-şi dorească să schimbe ceva din viaţa lor. Doar când vreo echipă de ziarişti se opreşte să-i filmeze şi să le ia interviuri, îşi aduc aminte ţiganii din bordeie de tot ce le lipseşte. Şi ar vrea să li se dea.
Prefacerea pământului
Aceeaşi Lişteava, într-o poiană fără verdeaţă. Un fel de hambar acoperit cu paie şi aducând cu o locuinţă vădeşte că trăiesc oameni acolo. Gard nu are. Din loc în loc, lucruri casnice sunt aruncate la întâmplare, o albie de tablă aşezată între două scaune se încălzeşte la soare, în vreme ce rufele deja spălate se usucă atârnate pe crengile pomilor din preajmă. La o oarecare distanţă de „casă“ e „fabrica“: două cuptoare afumate coc cărămida.
„Trebuie să cauţi o vână de pământ bun, că nu se face din orice, trebuie să fie mai argilos“, explică bărbatul în vreme ce întoarce cu lopata bulgării galbeni. „Apoi îl iei, îl amesteci cu apă de cu seară, şi dimineaţa devreme – atunci e timpu’ bun – îl baţi bine, să se facă aşa, moale, ca o pastă. Apoi… Crino, hai, fată-ncoa’ cu găleţile!“, se opinteşte ţiganul în lopată, strigându-şi nevasta. Zâmbind ştirb într-o parte şi însufleţită de îndemnul omului, femeia apare cu găleţile. Pune pământul în ele şi se duce vioaie la masa lungă „de modelaj“. „Apoi se pune în tipar“, continuă bărbatul, urmărind cu ochi focoşi mâinile nevestei.
Patru luni de cărămidă. Pe urmă…
„Pământul se modelează bine, să aibă margini, că altfel se fărâmă. Pe urmă se pune la soare, la zvântat şi numai dup-aia se bagă în cuptor, unde se lasă să ardă vreo patru-cinci zile. Apoi e gata de vândut. 2.500 de lei din ăia vechi cărămida. Nu e cine ştie ce, dacă te gândeşti că numai doi pumni de cărbuni mă costă trei mii. La cuptoarele ăstea îmi trebuie două mii de kile, care mă costă şapte milioane. Din vânzare scot cam treişpe, da’ mai pierd vreo două pe transport şi alte cheltuieli. Rămân vreo patru. Şi nu se face cărămida decât din mai până-n august. Dup-aia, tocăm ce-am câştigat. Cum să saturi opt luni o familie cu măcar doi copii? Dar asta e meseria noastră, din tată-n fiu şi e mai bine decât să furăm“, concluzionează ţiganul înţelept.
Îl lăsăm lângă cuptor, să înmoaie pământul argilos. Lăsăm şi Lişteava, cu datele ei statistice: 40 de romi vor să acceseze programe de reconversie – sudori, zidari, oţelari, lăcătuşi, croitori, 160 de persoane beneficiază de venitul minim garantat, 300 caută un loc de muncă. Şi încheiem prima zi de vizită în comunităţile de romi.
Urmează Craiova
În ediţia de mâine puteţi citi continuarea vizitei delegaţiei SPER în cartierele craiovene în care populaţia majoritară este de etnie romă.
