Relaţia dintre sine şi ceilalţi

Daniel Goleman, în cartea sa „Inteligenţa emoţională“, descrie conceptul de inteligenţă emoţională în complexitatea lui, punând un accent deosebit asupra capacităţii unei persoane de a face diferenţa între esenţial şi neesenţial, reuşind să aibă, în acest fel, relaţii sănătoase cu sine şi cu ceilalţi. Din punctul său de vedere, principalele componente ale sinelui sunt:
Conştientizarea de sine: a observa propria persoană şi a recunoaşte sentimentele personale; crearea unui vocabular al sentimentelor; cunoaşterea relaţiei dintre gânduri, sentimente şi reacţii.
Luarea de hotărâri personale: a examina acţiunile şi a recunoaşte consecinţele lor; a afla dacă la baza luării unei hotărâri se află un gând sau un sentiment; aplicarea acestor perspective în aspecte cum ar fi viaţa sexuală şi drogurile.
Administrarea sentimentelor: a supraveghea „dialogul cu sine“ pentru a detecta mesajele negative, cum ar fi descurajările interne; înţelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment (de exemplu, suferinţa care accentuează mania); găsirea resurselor de a stăpâni temerile şi anxietăţile, mania şi tristeţea.
Stăpânirea stresului: a învăţa valoarea exerciţiului fizic, a imaginaţiei bine călăuzite şi a metodelor de relaxare.
Empatia: a înţelege sentimentele altora şi preocupările lor, precum şi a aborda situaţia, din perspectiva lor; aprecierea diferenţei în felul în care oamenii simt faţă de anumite lucruri.
Comunicarea: a discuta în mod eficient despre sentimente: cum poţi deveni un bun ascultător şi cum poţi să pui întrebările cele mai potrivite; a distinge între ceea ce face sau spune cineva şi reacţiile sau judecăţile noastre despre asta; transmiterea unor mesaje care să înceapă cu „eu“ în loc de învinovăţiri.
Autodezvăluirea: a preţui deschiderea şi a pune încrederea la baza unei relaţii; a cunoaşte momentul când suntem în siguranţă şi putem vorbi despre sentimentele personale.
Acceptarea de sine: a ne simţi mândri şi a ne vedea într-o lumină pozitivă; a ne recunoaşte punctele forte, dar şi pe cele mai puţin bune.
Răspunderea personală: asumarea încrederii; recunoaşterea consecinţelor deciziilor şi acţiunilor, acceptarea sentimentelor şi dispoziţiilor personale, ducerea la capăt a promisiunilor sau implicarea totală (de exemplu, la învăţătură).
Afirmarea: recunoaşterea preocupărilor şi sentimentelor fără manie sau pasivitate.
Dinamica de grup: cooperarea; capacitatea de a şti când şi cum să conducem pe cineva şi când este nevoie să urmăm pe cineva.
Rezolvarea conflictelor: modelul de tip „toată lumea câştigă“ pentru negocierea unei situaţii.
După ce am parcurs aceste concepte, ar fi interesant să ne gândim unde ne situăm în ceea ce priveşte inteligenţa emoţională? Ne conştientizăm nevoile? Ţinem cont de ele? Le comunicăm? Suntem empatici faţă de cei din jur? Păstrăm în permanenţă un dialog interior? Un contact cu sinele nostru superior? Ar fi bine să ne gândim la toate aceste aspecte? Ce spuneţi?