În timp ce pentru unii este o boală, pentru alţii, gelozia reprezintă o dovadă de dragoste. Iată câteva metode de a o controla.
Desele deplasări în interes de serviciu, conversaţiile telefonice la ore târzii sau întâlnirile de afaceri suspecte, iată câteva dintre motivele care te-ar putea determina să-ţi pierzi încrederea în partener. Din dorinţa de a te convinge că îndoielile sunt întemeiate, vei începe să-i verifici mesajele, apelurile telefonice şi programul de lucru, ba chiar să-i reproşezi lucruri care până atunci nu te-au deranjat. Ţi se pare cunoscut acest scenariu?
Gelozia ne afectează pe toţi, chiar dacă puţine persoane au curajul să recunoască faptul că acest „monstru cu ochii verzi“ (aşa cum numea Shakespeare gelozia) îşi face simţită prezenţa în propriile relaţii. De regulă, gelosul este cel a cărui relaţie de durată a fost „violată“, drept urmare, acesta începe să se simtă ameninţat, frustrat, înşelat sau manevrat.
Există şi cazuri în care noul iubit este invidios pe drepturile pretinse de partenerul de lungă durată, este furios şi trist pentru că trebuie fie să renunţe, fie să lupte, să aştepte ori să se ascundă. Partenerul de lungă durată devine, dacă nu chiar duşmanul său, atunci, în orice caz, un rival, cineva care-i stă în cale. Cruţată de gelozie pare să fie doar persoana care se află între cei doi „concurenţi“. Dar şi ea este apăsată, desigur, de conflictele care depăşesc adesea nivelul unui amuzament, de o puternică presiune provocată de îngrijorare, nelinişte, adesea de sentimente de vinovăţie. În afara triunghiului, gelozia este deseori manifestată de persoana curtată, atunci când partenera, care părea mult mai puţin atrăgătoare decât noua iubire, devine, la rândul ei, mai independentă şi încearcă să acorde atenţie altor bărbaţi.
În comparaţie cu alte sentimente puternice şi negative precum tristeţea, teama, invidia sau ura, gelozia se caracterizează prin ambivalenţa ei ucigătoare, sfâşierea dintre dragoste şi ură, care se răsfrânge – şi acest lucru este decisiv – numai asupra celor mai importante şi apropiate persoane. Ura deformează privirea clară şi se difuzează asupra altor persoane apropiate, fie în accese de nervozitate şi agresiune, fie într-un acces de devotament devorator (de pildă, asupra copiilor, care devin astfel furnizori de consolare sau aliaţi). Propria persoană pare să fie lipsită de farmec, consumată de depresii, în schimb, sub aspect moral, este exagerat de virtuoasă.
Eforturile făcute înainte cu voioşie şi considerate ca necesare pentru binele comun se transformă în împovărări inacceptabile: „Eu fac totul pentru noi, pentru copii… şi tu?“. Tot ce se realizează cu plăcere nu mai poate fi încadrat în contexte în care să poată produce o bucurie. Lucrurile se realizează mecanic, dispoziţia rămâne tensionată, iar gândurile aleargă neîncetat în altă parte, acolo unde, poate, soţia sau prietena stă strălucind de fericire în faţa acestui îngrozitor altul, acolo unde soţul sau prietenul nu risipeşte nici măcar un singur gând pentru nefericita sa parteneră de o viaţă.
Asemănarea dintre comportamentul celor care suferă de gelozie şi cel al toxicomanilor este frapantă. Toxicomanii au nevoie de provizii din exterior, pentru a se simţi „în ordine“. Mulţi vorbesc despre substanţe (tablete, alcool, cocaină) pe un ton afectuos, ca şi cum ar vorbi despre o persoană de care nu se pot lipsi. Nocivitatea drogurilor este negată îndelung şi, odată intrată în conştiinţă, constatăm acelaşi amestec de suferinţă şi imposibilitatea de a înceta, ca şi în cazul geloziei. Aşa cum, în fond, dependenţa de droguri ascunde o alta, tot aşa se întâmplă şi cu persoanele geloase: dincolo de acest sentiment se ascunde dependenţa de o persoană, de a cărei iubire nu se poate lipsi. În şedinţele de consiliere, geloşii se dovedesc a fi, adesea, foarte guralivi, se repetă şi nici vorbă să scape de suferinţele lor. Vor să fie îndreptăţiţi şi ascultaţi. Gelozia devine astfel preocuparea principală, ea devorează nu numai ceea ce îi trebuie pentru a perpetua, ci anihilează toate celelalte lucruri care au avut o valoare în viaţa celor afectaţi de ea, precum şi propria imagine despre sine.
Persoana geloasă îşi cunoaşte partenerul şi „întrevede“ ceea ce, după părerea sa, alţii ar interpreta fals: dacă soţia prepară felul de mâncare favorit este numai pentru a abate atenţia de la o escapadă sentimentală; dacă ea spune că niciodată n-ar fi vrut să se mărite cu alt bărbat întrucât ar fi avut cutare defect, soţul gelos este convins că nu este adevărat.
