10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIoana Maria Vlas - interviu din închisoare

Ioana Maria Vlas – interviu din închisoare

Ioana Maria Vlas a dat primul său interviu de când se află în închisoare. Jurnalista care a reuşit să obţină această exclusivitate este Adriana Stoicescu, realizatoarea emisiunii „Condamnaţii“, de pe postul de televiziune b1.
Fosta preşedintă a SOV Invest a făcut, pentru telespectatorii b1, declaraţii surprinzătoare legate de trecutul ei, de felul ei de a fi din tinereţe, dar şi de viaţa din spatele gratiilor.
În prima parte a interviului, care va fi difuzat duminică, de la ora 19.30, Vlas nu s-a sfiit să vorbească despre cel mai mare complex al vieţii ei, despre pasiuni, lecturi şi ţări apropiate sufletului său, despre familie, tipul de bărbat care o atrage ori despre o dorinţă arzătoare pe care nu a reuşit niciodată să şi-o îndeplinească. Frapantă poate părea şi mărturisirea conform căreia i-ar fi părut rău să moară, „pentru că nu aş mai fi avut ocazia să trec prin experienţa închisorii“.
Invitata specială a Adrianei Stoicescu şi-a deschis sufletul în faţa acesteia şi a telespectatorilor b1 şi a povestit lucruri emoţionante despre mama sa.
În închisoare, a devenit expertă în Dreptul penal şi, deoarece se consideră nevinovată, a făcut o plângere la Strasbourg, care i-a fost acceptată.
Vlas ispăşeşte, la Penitenciarul de Femei Târgşor, restul condamnării de zece ani în dosarul FNI, după ce, vreme de cinci ani, s-a aflat în arest preventiv. Interviul-eveniment cu Ioana Maria Vlas va fi difuzat în două părţi, pe 9 şi 16 august, începând cu ora 19.30, la „Condamnaţii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS