13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBac mai scurt, în două etape

Bac mai scurt, în două etape

Competenţele lingvistice şi tehnologice pe care elevii le au la absolvirea liceului vor fi certificate printr-un Europass, document valabil în toată Uniunea Europeană.

„Examenul de bacalaureat va fi structurat pe două etape. Prima, care se desfăşoară pe parcursul clasei a XII-a, presupune evaluarea competenţelor de comunicare, lingvistice şi digitale, evaluare care se va termina cu obţinerea unui certificat european, numit Europass. Acesta este definit de CE ca atare şi are diferite niveluri de cunoaştere, de însuşire a limbii străine“, a explicat ministrul Ecaterina Andronescu.
Potrivit acesteia, cea de-a doua etapă a bacalaureatului va presupune numai trei probe, în funcţie de profilul liceului. În noul proiect de lege, examenul de bacalaureat va cuprinde trei probe scrise: una la limba română, obligatorie pentru toate profilurile de studiu, a doua – matematică sau istorie, în funcţie de profil, şi a treia, la alegere dintre chimie, biologie sau fizică pentru profilul real şi psihologie, filozofie sau economie, pentru profilul uman.
Examenul va mai cuprinde şi o probă practică, prin care elevii va trebui să îşi demonstreze competenţele pe computer. Aceasta va fi susţinută de toţi elevii, excepţie făcând doar aceia care au terminat licee de informatică.

Bacul nu va mai cuprinde probele orale la limba română sau străină

Andronescu a anunţat, la finalul bacalaureatului în 2009, că acest examen se va modifica pentru a fi mai credibil, iar numărul de probe va fi redus pentru ca elevii să nu fie tentaţi să copieze. Modificarea metodologiei de bacalaureat este discutată cu partenerii de dialog social, în cadrul proiectului de Cod al educaţiei, care va fi trimis în parlament pe 1 septembrie.
Ministrul a anunţat şi schimbarea modului de admitere la liceu, prin înlocuirea tezelor cu subiect unic cu un test tip PISA, care este utilizat la nivelul Uniunii Europene pentru verificarea competenţelor elevilor din ţările UE. Acest test se va susţine anual, începând din clasa a IV-a.
Discuţiile pe tema Codului educaţiei, la care sunt invitaţi sindicaliştii din domeniu, părinţi, studenţi, dar şi alţi reprezentanţi sociali şi politici, au loc zilnic, până pe 14 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS