8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDonaţii din corespondenţa Maghierilor

Donaţii din corespondenţa Maghierilor

Strănepotul generalului Maghieru, Vlad Maghieru, a venit din nou la Târgu Jiu pentru a face cea de-a treia donaţie Muzeului Judeţean Gorj.
O expoziţie intitulată „Zestrea Maghierilor“ va fi inaugurată în curând, într-una din sălile Muzeului Judeţean Gorj, aceasta reunind toate obiectele donate de strănepotul generalului Gheorghe Maghieru. Inginerul Vlad Maghieru, unul dintre urmaşii direcţi ai generalului, a donat de data aceasta mai multe cărţi poştale, fotografii foarte vechi, obiecte personale ale membrilor familiei Maghieru, scrisori, dar şi hărţi şi schiţe. De-a lungul timpului, urmaşul Maghierilor a donat cărţi atât la Biblioteca „Tudor Arghezi“ din Târgu Cărbuneşti, cât şi la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Maghieru“, din Târgu Jiu. Ultimele donaţii au fost făcute pentru Muzeul Judeţean Gorj, unde vor fi expuse. Colecţia cuprinde peste o mie de cărţi vechi ce datează din secolul al XIX-lea, mobilă din perioada interbelică, tacâmuri de argint, discuri cu muzică clasică, fotografii cu membri ai familiei, adevărate documente istorice, scrisori, diverse obiecte personale, cutii în care se păstra tutunul de pipă sau bomboanele de ciocolată, un joc de domino cu piese din lemn de pe acea vreme, o monogramă, o lupă şi o busolă.

Un vrednic urmaş

Strănepotul generalului spune că la Târgu Jiu se simte ca acasă, la cei 79 de ani Vlad Maghieru păstrând ceva din înfăţişarea generalului. Om blând, inteligent, el îşi aminteşte cu deosebită plăcere despre momentele petrecute în Gorj: „Locuiesc la Timişoara în prezent, pentru că am soţia bolnavă. Mai am lucruri la Timişoara şi, până nu le aduc pe toate, mai stau acolo. Toate obiectele îmi sunt dragi, dar nu am unde să le ţin. Multe dintre cărţi nici nu le-am citit, dar sper că atunci când voi vrea, fiind şi eu aici, aproape, în Gorj, voi putea merge la Muzeu sau la Colegiu să citesc din cărţile care au aparţinut familiei mele. În satul Cojani, locuieşte sora mea. Îmi amintesc că în acel sat am petrecut o vară, când eram copil. Casa de la Timişoara va rămâne nepoţilor“, a povestit Vlad Maghieru.
Dumitru Hortopan, directorul muzeului, susţine că zestrea Maghierilor este importantă: „Un loc aparte în muzeu îl ocupă donaţiile lui Vlad Maghieru, zestrea Magherilor, compusă din mobilier, argintării, cărţi şi corespondenţa pe care generalul a ţinut-o din perioada 1832 -1850 cu diferite personalităţi ale vremii. Toate aceste valori trezesc interesul gorjenilor care îşi îndreaptă paşii spre muzeu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS