16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalViitorii dascăli, prinşi în emoţiile examenului de titularizare

Viitorii dascăli, prinşi în emoţiile examenului de titularizare

Mii de candidaţi care aspiră la o slujbă la catedră susţin astăzi examenul de titularizare.

Examenul scris de titularizare în învăţământul preuniversitar doljean va avea loc astăzi. Concurenţa este strânsă. Pentru cele două locuri titularizabile la istorie s-au înscris 144 de doljeni. La educatori sunt patru înscrişi pentru o catedră, la învăţători, 6,5 pe loc, la matematică, 37 de candidaţi pe loc, la limba şi literatura română, 50 de concurenţi pentru o catedră. La nivelul judeţului Dolj sunt 2.059 de norme şi fracţiuni de norme şi 2.730 de dosare depuse pentru concursul de titularizare în vederea obţinerii unui post în învăţământul preuniversitar doljean.
Candidaţii care au optat pentru a prinde ore la discipline vocaţionale au susţinut probele practice şi de interviu. Aceste teste eliminatorii s-au derulat la Liceul de Artă „Marin Sorescu“, Palatul Copiilor şi ICM 2 din Craiova. Luni a fost şi rândul candidaţilor din centrele de examen de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“, Grupul Şcolar Eneregetic şi Şcoala de Arte şi Meserii din cadrul PMT Craiova. „Pentru probele practice, valabile doar pentru cei care au optat pentru discipline vocaţionale, avem 160 de înscrişi. Doar doi nu s-au prezentat la această etapă, pierzând astfel dreptul de a mai participa la concursul scris din 15 iulie, unde se prezintă toţi candidaţii pentru a putea fi repartizaţi pe catedrele libere. În judeţul Dolj, vor exista trei centre de concurs: la Electroputere şi Liceul de Informatică «Ştefan Odobleja», la Colegiul Tehnic «Ion Mincu» şi Liceul Teoretic «Henri Coandă», iar al treilea va fi la CN «Ştefan Velovan» şi Grupul Şcolar Energetic“, a precizat Nicuşor Cotescu, inspectorul şcolar general adjunct, din cadrul ISJ Dolj.
Pe 16 şi 17 iulie vor fi evaluate lucrările candidaţilor la examenul de titularizare, între 18 şi 20 vor avea loc primirea şi rezolvarea contestaţiilor, iar pe 21 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Pentru această sesiune de concurs a apărut o nouă schimbare în calendarul şedinţelelor publice. Repartizările pentru detaşare/suplinire programate pentru perioada 17-21 iulie au fost reprogramate: pe 25 iulie este şedinţa pentru detaşări, iar pe 27, 28 şi 29 iulie vor avea loc şedinţele pentru repartizarea posturilor de suplinitori.

Începe lupta pentru posturile din învăţământ

În urma desfăşurării probelor eliminatorii, peste 1.500 de candidaţi vor susţine examenul de titularizare pentru cele 169 de posturi scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj. Cea mai mare concurenţă din acest an este pentru ocuparea unui post titular de învăţător, unde au fost scoase la concurs trei catedre titularizabile şi s-au înscris peste 150 de candidaţi. De asemenea, o mare concurenţă va fi şi pentru ocuparea unui post de profesor de educaţie fizică şi sport, unde 181 de candidaţi se „bat“ pe 15 posturi titularizabile. Din cele 169 de catedre titularizabile scoase la concurs pentru judeţul Gorj, 110 sunt în mediul rural, iar 59 în cel urban. Candidaţii care nu vor reuşi să se titularizeze pot să opteze pentru cele 905 posturi netitularizabile, dintre care doar 268 sunt complete. „Este pentru prima dată când examenul de titularizare se desfăşoară la nivel judeţean, subiectele urmând să fie realizate de mai multe comisii din care fac parte 90 de profesori, având în vedere multitudinea de discipline scoase la concurs. Pentru a nu exista suspiciuni, subiectele vor fi realizate chiar în noaptea dinaintea susţinerii examenului“, a declarat Nicolae Mergea, inspector şcolar general al ISJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII