Acasă Local Impact violent pe bulevardul 1 Mai

Impact violent pe bulevardul 1 Mai

Patru tineri au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova joi seară, după ce maşinile în care se aflau s-au tamponat violent pe bulevardul 1 Mai din municipiu. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, Laurenţiu Tomescu, de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un Mitsubishi înmatriculat în Irlanda, pe bulevardul 1 Mai, dinspre Facultatea de Medicină către Parc, la intersecţia cu strada Dimitrie Gerota a lovit, în partea stângă, Opelul Astra condus de Florin Enea, de 23 de ani, din aceeaşi localitate. În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, Opelul a fost aruncat pe scuarul care desparte cele două sensuri de circulaţie, şoferul Florin Enea, dar şi Mihaela Stoian, de 23 de ani, pasageră pe locul stânga spate al maşinii, suferind leziuni. De asemenea, răni uşoare au suferit şi şoferul autoturismului Mitsubishi, şi David R., de 17 ani, pasagerul de pe locul din stânga faţă, maşina fiind cu volan pe dreapta, şi aceştia ajungând la Spitalul de Urgenţă Craiova. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face Florin Enea, care nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“ de la intersecţia străzii Dimitrie Gerota cu bulevardul 1 Mai.   
În acest caz, poliţiştii au întocmit două dosare penale, unul pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală uşoară pe numele lui Enea şi unul pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis. Poliţiştii doljeni au mai precizat că ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. 

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version