Acasă Local Catargiu, fără apă

Catargiu, fără apă

 Alimentarea cu apă potabilă se va întrerupe astăzi, între orele 10.00 şi 14.00, pentru efectuarea unor lucrări de racordare în cartierul craiovean Catargiu. Aici, reţeaua a fost reabilitată, urmând ca noua conductă să fie azi racordată la sistemul de distribuire a apei potabile în municipiu. Sistarea se va face în zone precum bulevardul Ştirbei Vodă, de la Ciupercă până la Parcul Lunca Jiului, inclusiv cartierul Mofleni, în cartierul Catargiu, zona Faţa Luncii şi pe străzile Bucovăţ, Râului şi Brestei. „La solicitarea SC Hidroconstrucţia SA, antreprenorul general al lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de alimentare cu apă potabilă în municipiul Craiova, în cadrul programului ISPA, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă. Se vor efectua lucrări de branşare în conducta de oţel Dn500 din bulevardul Ştirbei Vodă, intersecţie cu Siretului, respectiv Sadu“, a declarat Mihaela Chiriţescu, şefă Birou relaţii cu publicul la Compania de Apă „Oltenia“.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version