20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn elev a făcut atac cerebral după examen

Un elev a făcut atac cerebral după examen

Un elev din judeţul Dolj a suferit un atac cerebral în urma emoţiilor acumulate la examenul oral de bacalaureat la limba şi literatura română, iar altul a fost declarat respins de comisia de evaluare, deşi provenea dintr-o şcoală specială şi avea mari probleme de exprimare.

Proba orală la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat din judeţul Dolj a făcut primele victime. Din cei 3.831 de elevi înscrişi să participe în prima zi a examenului oral de bacalaureat, 46 au lipsit. Un singur elev din judeţul Dolj a fost declarat respins luni la examenul oral la limba română. „Elevul urmase cursurile unei şcoli speciale din Craiova, iar anii terminali i-a făcut la Şcoala din Amărăşti. A fost înscris la Dăbuleni pentru a susţine examenul de bacalaureat. Deşi elevul cu nevoi speciale vorbea curent, avea mari probleme atunci când era pus să citească şi să explice. Comisia de evaluare nu a ştiut însă acest lucru şi l-a declarat respins. Ar fi avut nevoie de o comisie specială de evaluare, care să îi ştie situaţia“, a precizat Lelioara Nicola, inspectoarea generală a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Ulterior, membrii comisiei de evaluare de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni au aflat că elevul declarat respins, căruia îi dăduseră nota 4, era un caz special, însă nu au mai avut posibilitatea să modifice nota acordată.
Un caz extrem de grav este cel al unui absolvent al Grupului Şcolar „Matei Basarab“ din Craiova. Elevul a fost evaluat luni de comisia de bac, a promovat, însă, din cauza emoţiilor acumulate, a ajuns de urgenţă la spital, necesitând supraveghere specială. „Astăzi (ieri – n.r.) am fost informată că un elev din Grupul Şcolar «Matei Basarab» a suferit un atac cerebral şi este în Urgenţa Spitalului nr. 1 din Craiova sub supravegherea medicilor. Nu ştim până în prezent dacă acesta poate susţine sau nu probele următoare ale bacalaureatului“, a adăugat Lelioara Nicola. Tot în prima zi a bacului, o adolescentă a fost transportată la spital, unde a fost operată de apendicită.

Avem elevi de nota 10

Primele zile ale examenului de bacalaureat au adus însă şi rezultate deosebite pentru majoritatea elevilor doljeni. Din cei 3.784 de candidaţi declaraţi admişi la limba şi literatura română, în urma probei orale susţinute luni, 2.572 au obţinut note cuprinse între 9 şi 10, iar 616, note între 8 şi 8,99. Şi în judeţ s-au dat note mari. La Liceul „Mihai Viteazul“ din Băileşti au fost acordate 158 de note de 10, la Liceul Teoretic „Independenţa“ din Calafat – 101 note de 10, la Grupul Şcolar „Dimitrie Filişanu“ din Filiaşi – 129 de note de 10, iar la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni – 99 de note între 9 şi 10. Doar cinci elevi au luat note de 5, iar alţi 39 au obţinut medii între 5 şi 6.
Ieri, până la ora 14.00, promovabilitatea la proba orală de limba şi literatura română era de 100% în judeţul Dolj.

Calendarul bacalaureatului 

Examenul de bacalaureat va continua pe 24 – 25 iunie 2009 – limba şi literatura modernă – proba B – probă orală; 26 iunie 2009 – limba şi literatura română – proba A – probă scrisă; 29 iunie 2009 – limba şi literatura maternă – proba C – probă scrisă; 30 iunie 2009 – proba obligatorie a profilului – proba D – probă scrisă; 1 iulie 2009 – o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării – proba E – probă scrisă sau practică; 2 iulie 2009 – o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării – proba F – probă scrisă sau practică.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

29 COMENTARII