Anul Nou, Paştele, „sfinţii“ care au trecut şi, implicit, problemele de buget apărute pe parcursul acestui an au dat naştere multor conflicte în familie. Să fie aceasta o urmare a sărăciei impuse de criza financiară? Sau este o simplă continuare a unei tradiţii împământenite în familiile de pe plaiurile mioritice?
În ianuarie, Dailymail.co.uk anunţa creşterea cazurilor de violenţă conjugală pe timpul sărbătorilor în Marea Britanie. Cauzele? Lipsurile financiare.
În decembrie 2008, comparativ cu luna precedentă, numărul femeilor care au cerut sprijinul Centrului Naţional pentru Violenţa Conjugală a crescut cu 40%. Potrivit statisticilor, mai mult de 2.200 de femei au cerut ajutorul autorităţilor.
Mark Groves, directorul Centrului Naţional pentru Violenţă Conjugală, a declarat criza financiară drept cauză sigură a acestui val de violenţe conjugale, pentru că majoritatea acestor acte se desfăşoară în spatele uşilor închise, unde familiile îşi petrec majoritatea timpului, din cauza lipsei banilor.
În România, violenţa conjugală nu are însă nevoie de nici o criză financiară pentru a fi omniprezentă, spune site-ul www.eva.ro. În multe familii se aplică legea pumnului, fără a căuta rezolvări în alte părţi. În ţara noastră, femeile reprezintă 83% din cazurile de violenţă fizică în familie.
„Violenţa în familie este o trăsătură a legăturii inconştiente între membrii acesteia. Are multe explicaţii şi se află dincolo de o situaţie conjuncturală cum este criza economică. Atunci când vorbim de violenţa în familie, vorbim despre multe alte lucruri – despre ură, pierderea controlului, impulsivitate, sexualitate, suferinţa cuplului, satisfacţiile pe care violenţa le oferă etc. Toate acestea sunt situate în funcţionarea psihologică, iar această criză permite o manifestare care oricum există, dar, din diferite motive, nu se manifestă sau nu este făcută public“, spune Claudiu Ganciu, psihoterapeut.
Bătaia, un mod de viaţă
Amelia este din Craiova şi are 25 de ani. De trei ani locuieşte cu prietenul într-un apartament închiriat. Până la 22 de ani a stat însă cu părinţii. Apropierea tatălui o resimte şi acum.
„Nu am să uit niciodată bătăile primite de mine şi de mama“, vorbeşte tânăra zâmbind, dar rănindu-şi degetul cu unghia arătătorului, semn că starea de nervozitate şi teama nu au dispărut cu desăvârşire. „Întotdeauna a fost un om care se aprindea repede, de cele mai multe ori fără motiv. Ţipa fără oprire, nimic nu-i convenea, toţi erau împotriva lui. Erau certuri interminabile, în care nu se auzeau decât urletele lui. Nu conta că nimeni nu zicea nimic, toată lumea încerca să îl ignore, să nu-l provoace. Prima care avea de înfruntat loviturile era mama. Aproape întotdeauna interveneam eu, să o scot din mâinile lui. Şi atunci îmi împărţea şi mie palme, pumni, picioare…“
Deşi financiar se descurcau destul de bine şi nu aveau lipsuri majore, problema banilor era mereu unul dintre subiectele scandalurilor. „Nu ştiu, practic, ce motive ar fi avut să facă reproşuri, pentru că nici eu, nici mama nu cheltuiam decât strictul necesar pentru casă, însă de multe ori urla că din cauza noastră suntem săraci, din cauza noastră el a ajuns aici… Nu ştiu ce frustrări avea, de ce considera că eu şi mama i-am ruinat cumva aşteptările de la viaţă. Se răzbuna însă pe noi pentru toate nereuşitele lui… Îmi amintesc cum plângeam ore în şir, nu dormeam nopţile, iar a doua zi eram o umbră la şcoală. Nu o dată îmi imaginam că fug de acasă, că nu aveam să-l mai văd niciodată, că îmi voi construi altă viaţă, fericită, liniştită, departe de casa pe care ajunsesem să o urăsc…“. Zâmbeşte cu tristeţe. „De trei ani nu mai stau acolo. Dar n-am uitat. Mă duc foarte des în vizită, pentru că îmi e dor de mama. Şi poate un pic şi de el. În fond, e tatăl meu. Şi acolo, în străfundurile sufletului, mi-l închipui blând, înţelegător şi bun. Nu mă mai bate astăzi, ba chiar are faţă de mine o atitudine uşor vinovată, parcă spăşită, deşi niciodată nu mi-a spus că regretă anii în care m-a terorizat. Toate au trecut, îmi zic… Tristeţea de pe chipul mamei mă asigură că faţă de ea a rămas însă neschimbat“.
Femeile, victime sigure
În România, multe dintre actele de violenţă conjugală nu sunt raportate la poliţie. Şi mai puţine sunt pedepsite. Pentru că se tem că vor fi părăsite, bătute sau chiar omorâte, majoritatea femeilor renunţă să mai depună plângere. O situaţie aparte o reprezintă acele femei care, din cauza lipsei unui loc de muncă, a faptului că nu au posibilităţile financiare de a se întreţine singure acceptă să îndure tratamentul inuman, de frică să nu ajungă în stradă.
Potrivit violentaimpotrivafemeii.ro, prin datele oferite de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi citate de site-ul respectiv, în 2006, dintr-un total de 9.372 de victime, 5.160 au fost femei, iar în 2007, dintr-un total de 8.787 de victime, 5.794 au fost femei; în 2007, 69 de femei au murit din cauza violenţei în familie, iar tendinţa este în creştere.
În ceea ce priveşte rolul crizei financiare în creşterea violenţei conjugale, psihoterapeutul Claudiu Ganciu spune: „Nu am găsit nici o explicaţie în care să se evidenţieze cum se întâmplă ca o criză economică să determine creşterea violenţei, ci doar explicaţii care spun că este posibil să permită cadrul de manifestare. Logica aceasta trunchiată vine dintr-o abordare pur statistică, pasivă şi fotografică a funcţionării familiei. Statistic, dacă luăm două elemente, putem gândi o legătură, dar este dificil să vedem cum se întâmplă asta în absenţa unei topici“.
E criză, dar să ştim şi noi!
V-a afectat în vreun fel criza financiară viaţa de cuplu? Dacă răspunsul este afirmativ, ne puteţi împărtăşi experienţa dumneavoastră pe site-ul www.gds.ro, la secţiunea de comentarii.
