13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBacul poate aduce dosar penal supraveghetorilor

Bacul poate aduce dosar penal supraveghetorilor

Cadrele didactice care înlocuiesc sau falsifică lucrări, le dau candidaţilor soluţii la subiecte, tratează cu neglijenţă examenul de bacalaureat sau colectează bani de la elevi vor fi sancţionate penal, se arată într-o notă trimisă de Ministerul Educaţiei inspectoratelor şcolare.
Ministerul le reaminteşte membrilor comisiei de bacalaureat că nerespectarea metodologiei de examen va duce, în funcţie de gravitatea faptei, la sancţiuni care vor merge de la observaţii scrise sau diminuarea salariului de bază, până la excluderea din învăţământ. Membrii comisiilor vor da declaraţii scrise că vor respecta metodologia de bacalaureat şi că nu au rude de până la gradul patru printre candidaţii din centrul unde activează, se mai arată în nota ministerului. „Ministerul Educaţiei interzice colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor“, se mai arată în nota citată. Nota este semnată de şefa Direcţiei pentru învăţământul preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, care se ocupă, până după finalizarea examenelor naţionale de anul acesta, de administrarea Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare, după ce directorul acestuia, Cristian Mirescu, a fost demis în urma neregulilor la tezele unice din semestrul al II-lea. Anul trecut, la prima sesiune a bacalaureatului, ministerul a fost acuzat, în repetate rânduri, că a organizat defectuos acest examen şi, implicit, a facilitat copiatul. Ministrul de atunci al educaţiei, Cristian Adomniţei, a replicat spunând că „s-au luat măsuri drastice de securitate şi au fost eliminaţi din examen 268 de elevi care au fost prinşi copiind, precum şi profesorii care au închis ochii la cei care copiau“. Din acest motiv, în sesiunea a doua a bacalaureatului 2009 au fost inaugurate două soluţii contra copiatului. Înainte de examen, candidaţii au fost obligaţi să lase toate lucrurile din buzunare, în afara instrumentelor de scris, în sacii puşi în acest scop la intrarea în sală, iar probele au fost organizate în liceele care aveau instalate camere de supraveghere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII