3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânce cu amputaţii, fetişuri pentru deviaţii sexual

Românce cu amputaţii, fetişuri pentru deviaţii sexual

De câţiva ani, fete din România care au suferit amputaţii ale membrelor sunt racolate pentru a poza în Germania. Agenţia care le „angajează“ pentru şedinţele foto vinde însă imaginile obsedaţilor sexual, care simt atracţie fizică faţă de persoanele invalide.

Claudia este din Craiova. Până acum doi ani, viaţa ei era simplă şi frumoasă, precum a altor mii de adolescente de vârsta ei, atrăgătoare şi inteligente, deopotrivă. Un accident stupid a curmat însă drumul firesc pe care abia pornise. A rămas fără un picior. Şi, odată cu amputaţia, de pe chipul şi din sufletul fetei au pierit vreme îndelungată zâmbetul, bucuria şi speranţa.
Desigur că, ulterior accidentului care a mutilat-o definitiv, tânăra a avut de trecut prin câteva încercări chinuitoare. Căderi psihice, conştientizarea amputaţiei şi acceptarea realităţii, şi, ceva mai târziu, încercarea de a intra în normalitate. Adică de a-şi înlocui piciorul pierdut cu o proteză care să o ajute să-şi reia viaţa. Când începuse să facă primii paşi în noua ei viaţă – fără cârje, fără lacrimi şi fără spaime pentru viitor – Claudia a fost din nou supusă unui test. De data aceasta, nu violent şi deznădăjduit, aşa cum fuseseră cumplitul accident şi urmările lui. Ci unul obscen, revoltător, scabros, pe care l-a povestit GdS, de-a dreptul înfricoşată.

500 de euro pentru a poza infirmă

Într-o după-amiază, a sunat telefonul. „Era o tipă, zicea că e fotomodel în Craiova. M-a întrebat dacă vreau să pozez pentru o agenţie de modele din Germania. Modele cu amputaţii… Am crezut la început că glumeşte. Dar mi-a zis că există cu adevărat această agenţie, că nu am decât de câştigat şi că mă pune în legătură cu şefa de acolo, tot româncă“, ne povesteşte tânăra de 16 ani.
Nu i-a luat mult Cosminei Vahrenholt – proprietara site-ului agenţiei www. ampworld.de (lumea amputaţilor) – să o contacteze pe Claudia. Cu o amabilitate stranie pentru o primă convorbire telefonică – practicată, ne vom da seama ulterior, cu fiecare posibilă „clientă“ – românca stabilită la nemţi şi-a povestit de la început viaţa şi experienţa. O metodă tocmai bună de a câştiga încrederea interlocutoarei.
„Zicea că are şi ea o amputaţie, tot la picior, şi că înţelege foarte bine situaţia prin care trec“, povesteşte Claudia ciudata întâmplare. „Mi-a explicat că a creat acest site după ce a fost în Germania pentru o proteză. Acolo l-a cunoscut pe viitorul soţ, s-a căsătorit cu el şi au decis împreună să ajute persoanele cu amputaţii… Apoi mi-a dat toate detaliile pentru şedinţa foto la care mă invita“.
Afişând o bunăvoinţă care nu ridica deocamdată semne de întrebare naivei şi neexperimentatei tinere din Craiova, Cosmina a lămurit-o că nu este deloc greu să ajungi model al agenţiei sale. Trebuia să trimită o fotografie – care, în cazul de faţă, nu mai era necesară, calităţile fizice ale Claudiei fiind deja cunoscute datorită unui material de presă care o şi adusese în vizorul „iubitorilor“ de amputaţi. Urma să se stabilească data exactă a plecării, agenţia acoperind toate costurile – transport, cazare, masă. La studio avea să semneze un contract care să îi dea toate asigurările necesare, de confidenţialitate, plată etc., iar şedinţa foto avea să se desfăşoare în doar câteva ore – punându-i-se la dispoziţie întreaga garderobă, dar şi suma de 500 de euro, plata pentru munca prestată. De asemenea, i-a spus că o pot ajuta să intre în legătură cu o clinică de protezare din Occident. În plus, după întoarcerea în ţară, Claudia avea să primească un set de 3.000 de fotografii profesioniste.

Numai fete şi neapărat frumoase!

Aşa cum fusese expusă, propunerea suna extrem de tentant. Pentru tânăra care suferise o schimbare fizică traumatizantă chiar în floarea adolescenţei, o confirmare a frumuseţii ei venea ca o alinare. Desigur, fiind minoră, Claudia avea nevoie de acordul părinţilor. Nici o problemă, a asigurat-o Cosmina. Va veni însoţită de mamă, căreia i se vor asigura, de asemenea, transportul, cazarea şi masa. „Totuşi, anumite lucruri nu mi se păreau foarte clare“, ne spune fata, nici acum foarte stăpână pe situaţie. „Mi se părea ciudat tot acest interes. M-a întrebat chiar dacă mai cunosc fete care au această problemă. Şi o interesau decât fete, şi neapărat frumoase! Nu auzisem niciodată de manechine cu amputaţii şi nu înţelegeam cui ar folosi aceste fotografii. Mai mult, mi se părea cumva pervers… să pozezi când nu ai o mână sau un picior, să te expui aşa… oricum. În fine, nu le-am dat un răspuns pe loc. Voiam întâi să aflu mai multe detalii despre această agenţie…“. (Menţionăm aici că, aflând detaliile incredibile de mai jos şi primind sfatul prietenesc al GdS, tânăra craioveancă a încetat orice legătură cu sus-numita agenţie).
La clinica la care îşi realizase proteza – singurul loc în care întâlnise persoane aflate în situaţia ei – Claudia a început să pună întrebări în stânga şi în dreapta. Faima www.ampworld.de ajunsese şi acolo. Aşa a găsit-o pe Andra, o tânără cu amputaţie care fusese în Germania şi pozase pentru agenţie.

Secţiunea „costum de baie“

La începutul discuţiei,  Andra a refuzat categoric să vorbească: nu voia să aibă de-a face cu nici un ziar, fie el din alt judeţ sau nu. Am reuşit totuşi să o convingem, cu condiţia să nu îi dezvăluim identitatea.
Au depistat-o repede – locuia într-un orăşel de provincie unde persoanele cu amputaţii se reţin uşor. Mai ales dacă sunt fete, tinere şi frumoase. Fără să pună deloc la îndoială cuvântul Cosminei, Andra a acceptat pe loc să plece în Germania, o încântau şi banii, şi perspectivele. Aşa cum i se promisese, i-au fost oferite gratis toate condiţiile. Nimic suspect până aici. Ajunsă la agenţie, a fost invitată să semneze un contract de colaborare. „Era în limba germană şi eu nu ştiam decât engleză. Le-am spus că vreau să mi-l traducă cineva, dar m-au dus cu vorba până m-au convins să semnez“, îşi aminteşte Andra aventura de la agenţie. „Am început să bănuiesc ceva atunci când a trebuit să mă îmbrac. Erau numai fuste sau rochiţe strâmte, tricouri decoltate. În plus, exista şi secţiunea «costum de baie», despre care nu mi se spusese nimic. Am pozat. Curios a fost că şi în timpul şedinţei, dar şi în pauză, când mă schimbam, cineva mă filma continuu. Am întrebat, dar mi s-a spus că e în regulă, filmele erau pentru arhiva lor. Dar şi pentru unii vizitatori ai site-ului care, văzându-le, donează bani pentru persoanele cu amputaţii… În plus, au vrut să pozez fără proteză, cu cotul la vedere, ceea ce mi s-a părut extraordinar de neplăcut…“.

Fetişuri cu amputaţii

Abia după ce s-a terminat şedinţa foto şi se pregătea de plecare, psihologul agenţiei a găsit de cuviinţă să rămână câteva minute de vorbă cu proaspătul manechin. „Atunci mi-a spus despre ce este vorba. Că filmele sunt postate pe internet şi că fotografiile sunt cumpărate cu bani grei de bărbaţii care au preferinţe sexuale pentru amputate“.
Evident că Andra s-a revoltat, a cerut explicaţii şi să se anuleze totul. A urmat chiar o discuţie aprinsă cu Cosmina, în care i-a cerut acesteia să scoată de pe site fotografiile şi filmele care o aveau pe ea drept personaj principal, ameninţând-o că va da în judecată agenţia. Fără nici un rezultat. Matroana româncă nu a băgat-o în seamă, afirmând că activitatea site-ului www.ampworld.de este perfect legală. Iar, drept pedeapsă pentru îndrăzneala ei, coletul primit mai târziu de Andra în România, în care ar fi trebuit să se afle cele 3.000 de fotografii, a fost gol.

„Cu cele mai bune intenţii…“

Până la o discuţie deschisă cu cei doi proprietari ai site-ului, Cosmina şi Markus Vahrenholt, am încercat un scenariu simplu. Le-am scris pe adresa site-ului, interesându-mă cum ar putea să o ajute pe verişoara mea imaginară, de numai 16 ani, care a suferit în urmă cu patru ani o amputaţie, în urma unui accident. Răspunsul a venit cu o promptitudine de invidiat, în mai puţin de o oră.

From: Cosmina
Subject: Re: hello
Date: Wednesday, June 3, 2009, 10:46 AM

„Bună Sorina, numele meu e Mina, sunt managerul site-ului şi soţia iniţiatorului. Am crescut în România, iar la vârsta de 7 ani am avut un accident din pricina căruia mi s-a amputat piciorul. Acum locuiesc în Germania, soţul meu fiind de aici, iar prin colaborare cu un institut de proteze de aici încercăm să ajutăm persoane (aflate – n.r.) în situaţia mea. Totodată, prin site-ul ampworld încercăm să schimbăm diversele păreri şi discriminările către persoanele cu dizabilităţi şi vrem să arătăm că şi o persoană care are o dizabilitate este o persoană normală şi poate deveni un model profesional“.
Cel de-al doilea mesaj a sosit cu oarecare întârziere – probabil şi pentru faptul că am scris de pe adresa mea reală, de unde profilul poate fi repede dezvăluit.
„Având în vedere că am fost în aceeaşi situaţie, ştiu exact ceea ce simte ea (verişoara – n.r.), dar viaţa merge înainte şi cu un mic efort totul va fi ca înainte, o viaţă normală, fără nici o limitaţie.
Noi cooperăm cu multe centre de reabilitare şi recuperare din toată lumea, atât fizică, cât şi psihică, care o vor ajuta să îşi recapete speranţa. În aceste centre, verişoara ta va putea să îşi facă o nouă proteză, va învăţa să meargă din nou şi va cunoaşte oameni în aceeaşi situaţie ca ea sau poate mult mai gravă. Având în vedere că avem o relaţie apropiată cu posturi de televiziune, ziare şi multe companii ortopedice, noi putem să acordăm acest ajutor şi să plătim toate cheltuielile necesare pentru această reabilitare.
Pe site-ul nostru www.ampworld.de apar oameni cu mintea deschisă, care modelează (pozează – n.r.) pentru a le da altora speranţa. Va fi o mare bucurie pentru noi să îi acordăm ajutor verişoarei tale şi să îi dăm vieţii ei un sens nou.
Aşteptăm răspunsul tău, cu cele mai bune intenţii. Mina“.

Afacerea din spatele pozelor

În acest moment, www. ampworld.de are 14.720.984 de vizitatori din toată lumea. La prima vedere, site-ul pare să fie creat special cu şi pentru persoanele cu amputaţii, oferindu-se informaţii utile acestora. Modelele pot fi accesate simplu, de la a patra rubrică din pagina principală.
Tereza, din Praga, 19 ani, ochi albaştri, păr blond, amputaţie deasupra genunchiului, cauza – accident. Urmează o scurtă povestioară despre ea şi amputaţia suferită acum câţiva ani. Sunt postate patru portrete şi o poză „întreagă“, destul de decentă, dar foarte explicită în privinţa amputaţiei. Găseşti însă în pagina Terezei şi câteva rubrici pe care nu le poţi deschide – DVD-uri, Fotografii şi Videoclipuri -, decât dacă eşti membru al site-ului. Următorul pas este să te înscrii, evident. Nimic mai simplu. Un user şi o parolă îţi dă dreptul să accesezi gratuit „pachetul de bază“ de fotografii. Pentru a obţine însă pozele şi filmuleţele mai „indecente“ şi mai explicite, îţi faci abonament. Pentru şase luni, costă 325 de euro, pentru un an, 425. Apoi, cumperi credite, în funcţie de ce şi cât vrei să „cumperi“. Niciunde nu se specifică însă că aceşti bani ar fi folosiţi în acte de caritate pentru fetele invalide care pozează. La „taxele“ percepute şi numărul vizitatorilor de ordinul milioanelor, este de înţeles că fotografiatul tinerelor frumoase cu amputaţii este o afacere destul de profitabilă pentru româncă şi soţul ei, Cosmina şi Markus Vahrenholt, care declară însă că totul este perfect legal.
Întrebaţi fiind despre destinaţia banilor scoşi din vânzarea pozelor şi a filmelor on line, soţii Vahrenholt au declarat că aceştia abia le acoperă cheltuielile. „Avem un studio pe care îl întreţinem, şedinţele foto costă enorm, peste 10.000 de euro, avem angajaţi fotografi profesionişti. Apoi achităm şi transportul modelelor şi le plătim, tot ca să le ajutăm, nu scoatem nici un profit. Nu e o afacere“, declara în 2007 pentru Sibianul, Marcus Vahrenholt.
Contactaţi telefonic de GdS, soţii nu au răspuns în ciuda insistenţelor.

Acrotomophilia, deviaţie sexuală
Acrotomophilia este, potrivit dicţionarului medical, atracţia sexuală pentru persoane care au o amputaţie sau le lipseşte un mebru. Termenul derivă din grecescul „acrotomophilia“ – akron (extremitate), tomein (a tăia) şi philein (a iubi). Ca afacere, această „pasiune“ a apărut în 1973, când câţiva businessmeni din Los Angeles, împărtăşind aceeaşi plăcere stranie, au înfiinţat firma AMPIX (Amputee Pictures), care oferea imagini cu persoane care aveau mâini sau picioare amputate. Firma a fost extinsă la nivel internaţional în 1981.

 

Fetele din Sibiu, racolate în 2007
Acum doi ani, în urma unor anunţuri de mică publicitate apărute în ziarele din Sibiu, prin care se căutau tinere cu amputaţii pentru a lucra ca fotomodele în Germania, cotidianul Sibianul (http://old.sibianulonline.ro/articol/ziar/sibiu/modele-cu-amputatii/14069/) a demarat prima anchetă în cazul www.ampworld.de. Nimic nu a stânjenit însă activitatea acestei agenţii de întrajutorare a persoanelor invalide. De la opt milioane de vizitatori, câţi avea site-ul în 2007, s-a ajuns astăzi la peste 14 milioane. 

IPJ spune că e trafic de persoane

„Trafic de persoane“, declară IPJ Dolj, prin comisar Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al instituţiei. „Este nevoie însă de declaraţiile fetelor pentru a se putea formula această acuzaţie. În urma audierii lor, se poate demara o anchetă, în colaborare cu poliţia din Germania, şi se poate clarifica cât de legală este activitatea acestei agenţii“, încheie comisarul. 
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

102 COMENTARII