17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFlorin Chilian, un concert din zece

Florin Chilian, un concert din zece

20.01. Cinematograful „Patria“. Ultimii veniţi se grăbesc să-şi arate biletul la intrare. Cu un zâmbet de victorie agăţat în colţul gurii – îl au, l-au cumpărat! – intră în sală şi-şi caută loc. Găsesc pe ales. Nu s-au înghesuit mulţi să vină. Poate din pricina preţului. Sau, poate, pentru că, aşa cum a spus chiar artistul, românii au pierdut de mult obiceiul de a mai da bani – mulţi ori puţini – pe bilete.
Nimic spectaculos pe scena de scânduri. Ecran alb în spate, fără vreo orgă de lumini sau proiecţii de imagini sclipitoare. Două lămpi simple, de-o parte şi de alta a scaunului aşezat în centru, chitara rezemată de el. Şi fără nici o introducere impresionantă, fără fiţe şi aplauze dictate din primul rând, Chilian coboară printre scaune, ca oricare alt spectator.
Să reînviem tradiţia biletului în România şi să mai uităm de spectacolele electorale, ieftine atât la propriu, cât şi la figurat, explică artistul, în cuvântul de început, inedita locaţie de concert. Să reînviem şi reţeta uitată de mai bine de 30 de ani, aceea a omului cu chitara şi atât. Fără balerine deşănţate, fără animatoare vulgare, fără artificii de proastă calitate. Şi să începem, evident, cu imnul naţional… Uşor surprinşi, dar parcă mişcaţi de solmnitatea momentului, respectuoşi şi gravi, spectatorii se ridică în picioare. Chitara lui Chilian zguduie liniştea: „Nu vreau să mă duc la muuncăăă/, Vreau să fiu patron/, Să pun fraierii la muncă/ Şi să dorm…“.
Auditoriul se relaxează – umorul lui Chilian le merge la inimă. „Chiar nu-mi place imnul ăla cu moroiul“, se justifică el luând o mină serioasă, în vreme ce sala chicoteşte înveselită. Câteva aluzii politice, alte râsete, concertul continuă. O poveste de dragoste şi o vecină de sus cu ochi albaştri. A patra poruncă: „Aminteşte-ţi de Ziua Domnului şi nu munci!“. „Luni, o zi ciudată, Marţi, neterminată/ Şi vine miercuri, / Ea n-are veşminte,/ Uneori ţin minte…“. Mărturisirea că muză îi este o olteancă unge sufletele doamnelor din sală.
Cântă apoi „Raiul din iad“ al copilăriei şi nu-i uită nici pe preoţii care şi-au făcut alţi Dumnezei. „Popii umblă cu maşina,/ Pe când tu, un biet măgar,/ Aştepţi binecuvântarea/ Într-o baltă pe trotuar“.
Într-o pauză de-un gât de apă, artistul se mărturiseşte, cu o sinceritate emoţionantă. „Domn’e, am pornit turneul ăsta pentru a salva curvele din România“. Un moment de perplexitate, sala amuţeşte. „Pentru că toate s-au apucat, domnule, de cântat! S-au făcut colegele mele. Şi turiştii suferă…“. Monologul continuă cu „Viaţa ca o curvă“, piesă de pe viitorul album „Autistul“, care militează pentru revalorificarea ansamblului sculptural Constantin Brâncuşi. „Numai americanii ştiu cât au încercat să-l fure“, comentează Chilian, „iar noi facem Dracula Park şi îl sfinţim cu sobor de preoţi…“.
Muzica alunecă apoi în Rai, sărutând amintirea maestrului Ştefan Iordache. Şi revenim din nou la umor, la geometria în spaţiu, la „paralele, paralele“. Pentru câteva clipe, luminile se sting: „Eşti atât de frumoasă, ca un vis în perne,/ Eşti atât de frumoasă, ca un dor prin gene,/ Eşti atât de frumoasă, ca o bucurie,/ Eşti atât de frumoasă, ca o cununie“. Doamnele oftează, domnii zâmbesc. Pluteşte parcă prin aer mirosul poveştii de dragoste, al aşternuturilor calde, al emoţiilor iubirii. „Zece întâmplări ciudate şi-o minune/ Te-au adus în casă, /Zece pictori se tot miră/ Cât eşti de frumoasă…“.
Se face lumină din nou. Tocmai bine, pentru a aplauda frenetic arhicunoscutele „Termopane“. Aplauze furtunoase, mulţumiri respectuoase. Sala se ridică în picioare. Artistul pleacă. La jumătatea drumului, se răzgândeşte:
„Chiar dacă n-o mai vezi zâmbind…/ Chiar dacă n-o mai simţi venind,/  Chiar dacă nu-nţelegi cum s-a-ntâmplat…/ Chiar dacă nu-i mai poţi vorbi,/ Chiar dacă n-o poţi întâlni, /Chiar dacă toată lumea e-ntre voi…/ Ce mult te-a iubit…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU