10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopilul orfan din Rusăneşti a rămas la bunicii paterni

Copilul orfan din Rusăneşti a rămas la bunicii paterni

Băiatul de cinci ani, rămas orfan în urma crimei domestice de la Rusăneşti – Olt, a fost încredinţat bunicilor din partea tatălui, în urma anchetei reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Copilul de cinci ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, care în luna mai a rămas orfan după ce tatăl gelos i-a omorât mama şi apoi s-a sinucis, a rămas în grija bunicilor paterni. „Minorul a fost luat sub tutelă de bunicii din partea tatălui. În urma anchetei efectuate la locuinţa acestora, la propunerea specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi a celor de la Primăria Rusăneşti, am decis că aşa este mai bine pentru copil“, a precizat Luminiţa Tudora, şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt.
Potrivit acesteia, procedurile legale în acest sens au fost încheiate de curând. Micuţul locuieşte cu bunicii din partea tatălui său şi cu o străbunică. „Băiatul creşte în condiţii bune la bunicii paterni, e ataşat de ei, pentru că l-au crescut de mic. Cu bunicii din partea mamei nu prea a luat legătura. Am înţeles că, de curând, bunica maternă l-a căutat pe băiat şi a vorbit cu el. L-ar fi rugat cu bani, din ce am auzit, dar el a refuzat şi a fugit la bunicii din partea tatălui“, a explicat Maria Defta, secretară în cadrul Primăriei Rusăneşti.

Dorit de o familie din Craiova

Daniel a rămas fără părinţi după ce tatăl său, Marius Rezeanu, de 29 de ani, i-a omorât mama, Magda Cătălina Dan, de 24 de ani. Crima s-a petrecut pe 11 mai, la Rusăneşti, în casa bunicii femeii, chiar sub ochii micuţului. Într-o criză de gelozie, bărbatul aproape că a decapitat-o pe femeia cu care trăia în concubinaj de ani buni. 
Reprezentanţii DGASPC Olt împreună cu cei de la Primăria Rusăneşti au deschis o anchetă pentru a stabili în grija cui va rămâne băiatul. O vreme, Daniel a fost consiliat de un psiholog din cadrul DGASPC Olt pentru a trece mai uşor peste trauma suferită. Impresionată de drama micuţului, o familie din Craiova s-a oferit să îl ia în plasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS