Boierimea craioveană era cea mai aleasă din ţară, cu case şi palate decorate cu mobile luxoase, cu bufete încărcate de porţelanuri de Saxa şi Sevres. Doamnele distinse, care purtau toalete ce costau o avere, îşi petreceau serile la dineuri şi ba-luri, iar domnii savurau băuturi fine, în timp ce „vorbeau“ inteligent despre trebile urbei. Acesta este tabloul nobilimii de altădată.
Trecem deseori pe lângă vechile case sau palate care se încăpăţânează să reziste timpului şi ne imaginăm tot felul de lucruri despre cei care au locuit în ele, despre viaţa lor. Cum era oare societatea craioveană de ieri? Întrebarea care ne frământă ne conduce paşii spre porţile bibliotecii, aflată într-un imobil ce a aparţinut uneia dintre familiile de seamă ale Craiovei de altădată, Alexandru şi Aristia Aman. Căutarea prin pagini îngălbenite de vreme ne introduce în mirifica lume apusă. Conform scrierilor lui Paul Rezeanu, în perioada 1860-1870, la Craiova era „o societate foarte închisă“, căci „boierii erau boieri, e drept, de diferite ranguri, titlurile se obţineau greu, iar noii îmbogăţiţi, care proveneau îndeosebi din rândul negustorilor, erau foarte greu acceptaţi, sau mai exact nu erau, în lumea bună, a boierilor“. Dovadă stă în acest sens marele scandal din 1864, când, în ziua balului dat de familia Nicolae Mihail, oficialităţile au dat ordin să se pună sechestru pe mobila din casa acestuia, invocând că are restanţe la stat. Scandalurile făceau parte din viaţa acelor nobili.
Lumea lor
Casele se ţineau deschise, iar seara, la masă, 10-12 tacâmuri erau întotdeauna puse pentru prieteni. Balurile, seratele şi sindrofiile se ţineau lanţ. „Înhămate cu cai albi sau negri… căruţele şi trăsurile deschise, mai toate cumpărate la Lohner Viena… erau căptuşite cu mătase… pe capră, lângă vizitiu, se mai lăfăia câteodată şi un arnăut…“, notează Constantin Argetoianu. Evenimentele aveau loc în casele bune, decorate cu multe mobile luxoase, vitrine, „birouri secretaire“, bufete încărcate cu porţelanuri de Saxa şi Sevres, sau faianţă scumpă, tablouri, covoare, obiecte ornamentale, aduse mai ales de la Paris. Şi, pentru că în acest decor deosebit ţinutele gazdelor şi musafirilor nu puteau lăsa de dorit, bărbaţii purtau mustaţă şi barbişon, imitându-l pe Napoleon al III-lea. Doamnele din înalta societate purtau şi ele toalete care costau averi, „rochii Malacoff din catifea, brocart ori mătase, pe schelet de sârmă, mai apoi jupoane scrobite, corset, volane, broderii fine“, menţionează Paul Rezeanu în „Craiova. Amintirile oraşului“.
Puşi la punct, etalând bijuterii din aur, pietre preţioase sau tabachere cu filigran, cei din lumea bună umpleau saloanele la ceas de seară. Jocul de cărţi, servirea celor mai fine băuturi, cântatul la pian sau recitatul din versurile poeţilor francezi erau nelipsite. Se fuma, se beau multe cafele şi se vorbea „inteligent“, iar adesea „valoarea se judeca după umbra pe care oamenii o aruncau“. Discuţiile alunecau spre subiecte de genul confortului material, dar cel mai mult se vorbea despre politică. Şi când subiectele se epuizau, în zi de duminică, dar şi de joi, sau la marile sărbători, lumea bună mergea la promenadă, căci în grădina publică cânta fanfara militară.
Picanteriile vremii
Aşa erau ei, nobilii de ieri, cu rele şi bune, cu ciudăţeniilor lor, ca şi boierul Mănăilă, care „se ruinase alergând după împărăteasa Eugenia (soţia lui Napoleon al III-lea), de care era amorezat şi pe care nu o credea insensibilă faţă de patima lui. Aşa era Iancu Haralamb… seminebun hipnotizat de muzica lui Beethoven şi vânător atât de pasionat încât trăia numai în mijlocul câinilor…“.
Lui Pera Opran „îi plăcea muzica şi-şi satisfăcea înclinarea către armonia sunetelor crescând cucuvele în colivii şi ascultându-le ţipătul toată noaptea. Ca delectarea să fie mai completă, punea pe Iosif să le acompanieze din vioară, pe când el, încovoiat şi tăcut, cu capul între două lumânări, citea din Dante (încercând să-l traducă în versuri) şi trăgea din ciubuc. Începuse să-şi ridice un castel şi-l lăsase la roşu, să-şi croiască un parc în terase spre Amaradia, cu costisitoare căderi de ape, şi-l lăsase pradă buruienilor şi lighioanelor sălbatice…“, menţionează Constantin Argetoianu.
