17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNepăsarea autorităţilor, cauza alunecării de pe DN 57

Nepăsarea autorităţilor, cauza alunecării de pe DN 57

Alunecarea de teren de pe DN 57 dintre Dubova şi Şviniţa a izolat peste 2.500 de oameni şi a paralizat circulaţia rutieră mai multe zile.

Alunecarea de teren de pe DN 57 putea fi evitată dacă autorităţile ar fi acordat fondurile necesare reabilitării infrastructurii. La fel de vinovaţi ca şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor sunt şi cei ai Primăriei Dubova, care au concesionat pământul de sub stradă, dar şi o parte din luciul Dunării.
Acuzaţii fondate sunt făcute de directorul Direcţiei de Reparaţii Capitale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Marin Ionescu, care a făcut o vizită în Mehedinţi: „Pe DN 57, situaţia este foarte gravă. În acest loc, o persoană fizică, fără vreo autorizaţie, a construit o vilă, fără să se gândească la protecţia drumului“.
În dreptul comunei Dubova au avut loc şase astfel de alunecări, două dintre ele punând în pericol viaţa şoferilor. Cu toate că se cunoaşte foarte bine situaţia drumului, primăria nu a făcut nici un demers pentru alocarea fondurilor pentru consolidarea străzii, ca să nu mai existe riscul alunecărilor de teren. „Noi stăm practic, în prezent, pe o parte din Dunăre, pe pământul s-a tasat. Drumul naţional este acolo sus, unde sunt utilajele, şi este acoperit cu pământ şi pietre. Majoritatea terenurilor de aici au fost concesionate sau vândute, chiar şi o parte din apa Dunării. Noi ne gândim cum să ne recuperăm banii pentru refacerea drumului. Este vorba de 300.000 de lei, pe care o să-i luăm de la cei care se fac vinovaţi“, a mai spus Marin Ionescu.

Alunecarea de teren, încă activă

În prezent, satele Eibenthal, Şviniţa şi Baia Nouă sunt izolate, iar specialiştii îşi riscă viaţa pentru a debloca DN 57. „Pericolul este foarte mare, deoarece alunecarea este încă activă. În noaptea de miercuri spre joi a avut loc încă una. Utilajele şi muncitorii sunt expuşi riscurilor. Un utilaj deja l-am pierdut, deoarece a fost surprins de alunecare. De aceea muncim doar ziua“, a spus şeful operaţiunii de deblocare a drumului.
O mare problemă o constituie şi neimplicarea Poliţiei Rutiere, dar şi şoferii care se aventurează să treacă peste mormanele de piatră. „Cu toate că ne confruntăm cu această problemă, nici şoferii nu înţeleg şi se aventurează să treacă printre mormanele de pământ, iar poliţia nu ne ajută. Nu vine nici măcar un echipaj pe aici să le spună şoferilor că nu au voie să treacă pentru că drumul este blocat. Poliţia nu ne ajută, de primărie nu mai vorbesc, iar şoferii nici nu se străduiesc“, a precizat directorul Marin Ionescu.
Nimeni nu ştie cât va mai fi blocată strada, dar numai costurile realizării unei rute improvizate se ridică la aproape 400.000 de lei, iar taluzarea muntelui care a căzut costă peste cinci milioane de lei. „În primă fază, se discută despre improvizarea altui drum până la finalizarea lucrărilor, însă şi aşa este vorba de foarte mulţi bani. Ca să facem un drum provizoriu, dar sigur, în acelaşi timp, este nevoie de aproximativ 400.000 de lei, iar ca taluzarea să fie terminată trebuie să se consolideze muntele, cu pereţi din beton care să oprească posibilele alunecări, este nevoie de cinci-şase milioane de lei. Aceste lucrări ar fi trebuit să fie făcute de primărie,  însă neimplicarea îşi spune cuvântul“, a declarat Marin Ionescu.
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Drumurilor şi Autostrăzilor din România se gândesc să acţioneze în judecată patronii care îşi construiesc vile pe malul Dunării, dar şi organele de stat care au acordat autorizaţii, pentru a-şi recupera banii cheltuiţi. Conducerea Primăriei Dubova nu a comentat acuzaţiile aduse de reprezentanţii de la drumuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS