18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii, iritaţi de europarlamentare

Craiovenii, iritaţi de europarlamentare

Jumătate din perioada de campanie electorală a trecut, iar eforturile de până acum ale candidaţilor şi partidelor politice nu par să îi convingă pe craioveni. Orăşenii sunt mai informaţi despre europarlamentare decât oamenii din mediul rural, dar şi mai înverşunaţi împotriva politicienilor, despre care cred că nu îi reprezintă.

Dacă în satele doljene oamenii sunt interesaţi doar de pensii şi de muncile câmpului şi ştiu prea puţine lucruri despre europarlamentare, alegerile din 7 iunie nu sunt o necunoscută pentru craioveni, însă mulţi susţin că nu se vor duce să voteze.
GdS a încercat să afle cum este privit de către orăşeni scrutinul pentru stabilirea deputaţilor români din Parlamentul European. Pe Cristian Aciubotăriţei l-am găsit în părculeţul din faţa Primăriei Craiova, la umbră, pe o bancă, alături de soţia sa. Nemulţumirile sale faţă de politica din România au ieşit la iveală imediat cum l-am întrebat despre europarlamentarele din acest an. „Alegerile sunt acum, în iunie, dar, dacă e vorba de liste de partid, n-are rost să mai vorbim. Ce poţi să mai zici?! Părerea mea e că ar trebui să fie vot uninominal“, a spus craioveanul, o părere pe care a împărtăşit-o şi soţia sa. „Pentru mine, toţi, de la cap la coadă, sunt mafioţi. Orice om care ar avea 20% cinste, ca să nu sper mai mult, şi ar putea să facă politică în ţara asta, este dat la o parte. De ce nu intră în politică oameni care sunt capabili?“, a adăugat femeia. După cum au mărturisit, cei doi sunt dezamăgiţi şi nu au încredere în mesajele politice ale partidelor şi candidaţilor acestora, privind cu pesimism eventualele schimbări. „Europarlamentarii ar trebui să facă legătura între cei din Europa şi noi, ar trebui să se lupte pentru problemele noastre. Acum, ei vor să ajungă europarlamentari pentru salarii şi pentru ce beneficii pot obţine. Nu mă duc la vot pentru că nu am pe cine să votez“, a încheiat Aciubotăriţei.

Câţi se vor duce
la vot?

Şi ceilalţi craioveni intervievaţi de noi au declarat că nu se vor duce la vot pe 7 iunie. Motivele par să fie aceleaşi: dezamăgirea faţă de mediul politic din ţară şi sistemul de desfăşurare a alegerilor europarlamentare. „Nu sunt de acord să votez o listă de partid. Trebuia să fie vot uninominal, cum a fost la alegerile pentru parlament.
Cred că nici 20% dintre oameni nu se vor duce să voteze pentru că s-au săturat de aceleaşi feţe în politică.
Tocmai de aceea nu mă voi duce nici eu. Ştiu că fiecare ţară trebuie să aibă reprezentanţi în Parlamentul European, ştiu că ar trebui să votez din conştiinţă civică, însă, decât să votez aşa, mai bine deloc“, a declarat Anamaria Rădeanu, cu care am stat de vorbă câteva minute pe stradă. „Da, ştiu că sunt alegerile pe 7 iunie, ştiu şi câţiva dintre candidaţi pentru că i-am mai văzut la televizor şi prin ziare.
Nu mă duc la vot. De ce? Păi uitaţi-vă ce e în ţara asta!“, a răbufnit alt craiovean.

Nu sunt de acord să votez o listă de partid. Trebuia să fie vot uninominal, cum a fost la alegerile pentru parlament. Cred că nici 20% dintre oameni nu se vor duce să voteze pentru că s-au săturat de aceleaşi feţe în politică. Tocmai de aceea nu mă voi duce nici eu (…) decât să votez aşa, mai bine deloc “.
 Anamaria Rădeanu, din Craiova

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII