Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

87 de ani de existenţă a Editurii Scrisul Românesc

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ din Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului în colaborare cu Editura Scrisul Românesc organizează astăzi, de la ora 18.00, în Sala de Conferinţe, un eveniment editorial de excepţie. Cu ocazia împlinirii a 87 de ani de existenţă a Editurii Scrisul Românesc din Craiova, se vor lansa mai multe volume, printre care „C. Brâncuşi“ de V. G. Paleolog (ediţie în limbile română, franceză, engleză), „Aforismele lui Brâncuşi“, de Constantin Zărnescu, „Tudor Arghezi. Treptele devenirii“, de Florea Firan, „Romanul călătoriilor. Jurnal inedit“, vol. III–IV de Marin Sorescu, „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“ vol. I–II de I.D. Sîrbu, „Oltenia. Studii şi cercetări“, cea mai cuprinzătoare şi valoroasă carte despre Oltenia. De asemenea, participanţii la eveniment îşi vor putea achiziţiona lucrări publicate la Editura Scrisul Românesc, în cadrul expoziţiei de carte şi reviste. Manifestarea se va bucura de prezenţa profesorului univ. dr. Florea Firan, a scriitorului Constantin Zărnescu, a profesorilor dr. Doru Moţoc, dr. Ion Predescu şi Costea Marinoiu.

Mirela MARINESCU

Zi de pelerinaj la Târgu Jiu

Astăzi, începând cu ora 10.00 la Biserica „Sfinţii Împăraţi“ din zona Parâng din Târgu Jiu, vor fi aduse moaştele Sfinţilor Nifon, Serghe şi Vah şi ale Fecioarei Tatiana. Credincioşii din oraş şi din zonele apropiate sunt aşteptaţi la slujba care va avea loc cu această ocazie.

Mihaela FLOROIU

O fată de 13 ani a înghiţit 150 de pastile

Fiica lui Constantin Creţan, fostul „locotenent“ al lui Miron Cozma, a încercat ieri la prânz să-şi pună capăt zilelor din cauza unei note proaste. Elevă în clasa a VII-a, fata de 13 ani a luat nota 7 la una dintre tezele cu subiect unic şi, de supărare, a înghiţit aproximativ 150 de pastile utilizate în tratarea diabetului. Eleva a fost găsită de părinţii săi, în jurul prânzului, leşinată în casă. Imediat a fost transportată la Spitalul Orăşenesc din Rovinari, dar starea fetei s-a înrăutăţit şi aceasta a fost dusă la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Eleva este internată la reanimare, medicii reuşind să o stabilizeze cardio-respirator. Din păcate, starea minorei este destul de gravă, neurologic ea fiind instabilă şi în comă profundă.

Constantin Creţan, tatăl minorei, a declarat că fiica sa este foarte emotivă şi, probabil, a fost afectată de nota pe care a luat-o.

Mihaela FLOROIU

S-a spânzurat cu cravata soţului

O femeie din Slatina s-a spânzurat luni, în casa socrilor din satul Bărcăneşti, comuna Vâlcele. În jurul orei 23.00, Rela Voinic, de 44 de ani, a fost găsită fără suflare de soacra ei. Potrivit primarului localităţii, Ion Birin, femeia s-a spânzurat cu cravata soţului. „A fost găsită de soacra ei. Se spânzurase cu cravata soţului“, a declarat Birin. Potrivit primarului din Vâlcele, Rela şi soţul ei locuiau la Slatina, dar îşi făcuseră o casă în satul Bărcăneşti. Ei au împreună doi copii. „Nu aveau probleme în familie. Gestul ei a uimit întreaga comunitate“, a precizat primarul. Potrivit unor surse, femeia mai încercase de câteva ori să îşi pună capăt zilelor, însă primarul localităţii susţine că nu are cunoştinţă despre acest lucru. „Nu ştiu nimic în legătură cu acest aspect. Nu cunosc să fi avut probleme de sănătate“, a mai declarat Birin.

Maria PĂUN

Exit mobile version