Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Poliţist bătut în trafic
Un agent de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova s-a ales cu câteva leziuni minore, după ce, sâmbătă seară, s-a luat la bătaie cu doi tineri, în urma unui incident în trafic. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au precizat că oamenii legii au început cercetările în cazul unui conflict izbucnit sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, în Craiova, între trei participanţi la trafic, dintre care unul este poliţist. Incidentul a fost sesizat prin 112, iar o echipă operativă s-a deplasat la faţa locului, unde a identificat persoanele implicate în conflict: agentul Ionuţ Ţuculanul, de 26 de ani, din cadrul BCCO Craiova, Adrian Mitrache, de 21 de ani, şi Codrin Călin, de 23 de ani, toţi din municipiu. Din primele cercetări s-a stabilit că scandalul între cei trei a izbucnit după o neînţelegere în trafic. În urma unui schimb de replici, tinerii s-au lovit reciproc, agentul suferind leziuni minore. Poliţiştii doljeni au precizat că, în momentul producerii altercaţiei, Ionuţ Ţuculanu era în timpul liber.  
Pe 6 mai, alt poliţist din cadrul BCCO Craiova a fost bătut, după o tamponare între maşina pe care o conducea şi una în care se aflau patru arbitri de fotbal.

Aldezir MARIN

Scuterist mort în accident
Un bărbat din comuna doljeană Moţăţei şi-a pierdut viaţa ieri în jurul prânzului, după ce a intrat cu scuterul pe care îl conducea într-un gard de beton. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat că Ion Riţa, de 50 de ani, din localitate, care conducea un motoscuter pe raza localităţii, la intrarea într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un gard de beton. În urma impactului puternic, bărbatul a decedat pe loc. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive, bărbatul pierzând controlul asupra direcţiei de mers. Ion Riţa nu purta cască de protecţie.

Aldezir MARIN

Spărgători de maşini, reţinuţi
Doi tineri din comuna Prigoria, judeţul Gorj, au fost reţinuţi de poliţie la sfârşitul săptămânii trecute, sub acuzaţia de furt calificat. Aceştia au fost prinşi de poliţiştii din Baia de Fier, care au oprit la control un autoturism ce nu avea plăcuţe de înmatriculare. Comportamentul agitat al conducătorului auto, Ionel I.V., de 25 de ani, dar şi al pasagerului, Mircea I.F., de 21 de ani, i-a determinat pe oamenii legii să facă o verificare a portbagajului autovehiculului. Aici au fost găsite o plăcuţă cu numărul de înmatriculare a autovehiculului, două roţi de rezervă, un cric hidraulic, două truse medicale, un acumulator auto, dar şi alte bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată de nici unul dintre cei doi tineri. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că aceştia au sustras bunurile din şase autovehicule parcate pe raza localităţilor Baia de Fier şi Polovragi şi, de asemenea, că suspecţii au folosit la deschiderea autovehiculelor chei potrivite. Cei doi tineri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Eugen MĂRUŢĂ
Exit mobile version