„Hai să furăm pepeni“, de Nora Iuga, Editura Polirom, 2009
Romanul Norei Iuga este un du-te-vino captivant între dezbaterea din jurul fetiţei de 11 ani, însărcinată în luna a şasea, şi întâmplări autobiografice. Sunt narate întâmplari savuroase ori cutremurătoare, pretext al unor reflecţii uneori amare, alteori apologetice, memorialistica întâlnindu-se în mod fericit cu ficţiunea. Fluxul conştiinţei, deşi prezent, nu înlocuieşte intriga, romanul nefiind unul intelectualizant, ci unul în care filonul de autentic prozator al Norei Iuga transpare fără străduinţă.
„La Nora Iuga totul pare să-şi găsească locul în nelocul lui, fără să ne ducă cu gândul la o «ecriture automatique» suprarealistă, în sensul clasic al cuvântului. De aceea, Nora Iuga se prezintă aici, în Germania, ca o mare scriitoare europeană“, menţiona Frankfurter Rundschau, în vreme ce Stuttgarter Zeitung titra: „Aceste scrieri sunt rezultatul unei voluptăţi insaţiabile a limbajului. Aici nu există teorie, nici ideologie, există doar un limbaj în care se consumă laolaltă înaltul cu adâncul, sacrul cu obscenul… Limbajul şi trupul se denunţă permanent în universul Norei Iuga ca şi când ar fi unul şi acelaşi lucru“.
