7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMitrea: Lupta este pe viaţă şi pe moarte

Mitrea: Lupta este pe viaţă şi pe moarte

Senatorul PSD Miron Mitrea spune că ultimele „arestări, descinderi, anchetări, destituiri de şefi din MAI" nu sunt decât o etapă în lupta „grupurilor politico-economice de inspiraţie mafiotă, cu legături în lumea interlopă şi în fosta Securitate, pentru controlul statului român".

Pe pagina sa de internet, Mitrea susţine că respectivele grupuri „n-au apărut peste noapte şi au mai încercat să preia controlul ori de câte ori au simţit că statul este slab. Acum încearcă din nou să-şi impună propria ordine. Aşa că fiecare grup se luptă să-şi traseze teritoriul şi să-şi stabilească raportul de forţe cu celelalte. Să stabilească cine de cine ascultă".

Totodată, Mitrea scrie că „lupta este pe viaţă şi pe moarte, iar armele folosite sunt pe măsură". „Un grup asmute trei procurori împotriva altui grup, iar acesta răspunde trimiţând pe capul rivalilor patru poliţişti. Un al treilea profită şi el de situaţie şi trimite câte doi procurori DNA pe capul fiecăruia dintre cele două grupuri aflate în război deschis. Asta se întâmplă în aceste zile în România", a explicat senatorul PSD.

De asemenea, Mitrea declară că istoria „grupurilor de inspiraţie mafiotă" porneşte dinainte de 1989, între timp ajungând „să controleze oameni politici din toate partidele, din poliţie, din procuratură şi, din păcate, din justiţie", dar şi „să fabrice şi să controleze dosare, să declanşeze anchete sau să le oprească brusc".

Pe lângă aceste structuri, în „războiul care se desfăşoară în aceste zile" ar mai fi implicaţi, potrivit lui Mitrea, unii procurori din DNA, din Procuratura Generală, iar unii poliţişti din anumite structuri au intervenit şi ei şi încearcă să câştige putere şi influenţă. Totodată, senatorul PSD susţine că sunt şi oameni oneşti în respectivele instituţii, „care înţeleg că toate aceste lupte sunt extrem de periculoase pentru stabilitatea statului român, o stabilitate de care depinde existenţa noastră viitoare".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII