17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDacie spulberată de un Passat

Dacie spulberată de un Passat

Doi minori şi părinţii acestora au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova ieri, după ce Dacia cu care se deplasau a fost lovită de un Volkswagen Passat, pe raza localităţii doljene Beharca. Potrivit ofiţerilor de la Rutieră care au făcut primele cercetări la faţa locului, Alexandru Popescu, de 40 de ani, din localitatea Plopşoru – Gorj, în timp ce conducea o Dacie Break, dinspre Filiaşi către Craiova, a încercat să întoarcă şi a fost lovit în partea stângă faţă de Volkswagen-ul Passat, condus regulamentar, din aceeaşi direcţie de mers, de Lorin Dumitraşcu, de 40 de ani, din Craiova. În urma impactului extrem de puternic, cele două maşini s-au răsucit de câteva ori pe şosea, iar Dacia a fost distrusă aproape în totalitate. La faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe şi Descarcerarea, care au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale Daciei. Au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova şoferul Daciei, soţia acestuia, Zoraida Popescu, de 31 de ani, şi cei doi copii ai lor, de opt şi nouă ani. Medicii doljeni au stabilit că aceştia au suferit diferite traumatisme, urmând să fie supuşi mai multor investigaţii. Şoferul Passat-ului a scăpat fără nici o zgârietură.

Pentru că din ambele autoturisme curgea combustibil, la faţa locului a venit şi o autospecială a pompierilor, care a rămas în zonă pentru a interveni în caz de pericol. Până când poliţiştii de la Rutieră au încheiat investigaţiile, circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII