12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRocada stă la semafor

Rocada stă la semafor

Plângerile depuse la licitaţia pentru reabilitarea Rocadei au fost respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, însă decizia acestuia poate fi atacată în instanţă în următoarele zece zile.

Contestaţiile firmelor Tehnologica Radion şi Euroconstruct Trading '98, prin care este atacat rezultatul licitaţiei pentru modernizarea bulevardului Decebal – Dacia din Craiova, au fost respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), ca nefondate, prin Decizia 1.346/132 din 8 aprilie. Potrivit legii, în următoarele zece zile, decizia CNSC poate fi atacată în justiţie. CNSC nu a oferit detalii la capetele de acuzare şi nici la răspuns. Pe 17 martie 2009, Primăria Craiova a desemnat drept câştigător al licitaţiei asocierea Domarcons – Colas Drumuri – Sorocam, în detrimentul celor două societăţi contestatare şi al altor două: Delta ACM '93 şi Peyber Hispanica SL. Oferta Peyber a fost respinsă la deschidere fiindcă nu avea garanţie, celelalte oferte fiind respinse din diverse cauze. A atras atenţia faptul că oferta cea mai avantajoasă – execuţie cu nouă milioane de lei mai ieftină şi timp de realizare mult mai scurt decât cele prezentate de câştigător – a fost respinsă pe motiv că nu cuprindea o evaluare reală a sistemului de management al traficului. Această apreciere a fost făcută de membrii comisiei de licitaţie fără temei profesionist, doar prin compararea soluţiilor date de două firme.

Soluţie pacifistă

Dacă Tehnologica Radion a cerut ca oferta câştigătoare să fie considerată inacceptabilă şi să se reia evaluarea ofertelor, contestaţia depusă de Euroconstruct Trading '98, lider în asocierea cu Erpia SA, vine să lămurească în mare măsură povestea controversată a semafoarelor de pe bulevardul Decebal – Dacia. Unul dintre capetele contestaţiei este: „Să constate că ofertantul desemnat câştigător are un subcontractant, respectiv UTI Trafic Management, care a participat la întocmirea documentaţiei de atribuire, realizând alături de SC ROBRICONS SRL Proiectul nr. 022/2008, ce reprezintă proiectul lucrărilor ce urmează a fi realizate în cadrul contractului de achiziţie“. Cu alte cuvinte, autoritatea contractantă a ales mai întâi soluţia pentru managementul de trafic dată de o firmă şi apoi i-a oferit acestei firme, prin antreprenor, şi realizarea respectivului sistem. Din start, ofertele firmelor care au venit cu alte soluţii pentru managementul de trafic decât cea aleasă de primărie au fost condamnate. CNSC, în calitatea sa de supraveghetor pe linie de achiziţie publică, nu a luat în seamă contestaţia Euroconstruct Trading '98 referitoare la „neloialitate“ şi „conflict de interese“, probabil fiindcă nu a găsit suficiente dovezi în Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. În cazul unei plângeri la Decizia nr. 1.346/132, din 8 aprilie, a CNSC, aspectele trebuie însă judecate în instanţă, unde nu se va ţine cont doar de prevederile OUG nr. 34 din 2006. Reprezentanţii Primăriei Craiova, care ieri au „înţeles“ numai că au fost respinse contestaţiile, au refuzat să comenteze. UTI Grup ne-a anunţat că UTI Trafic Management ne va furniza informaţii în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII