17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEliminarea dreptului de autor, consecinţe dezastruoase

Eliminarea dreptului de autor, consecinţe dezastruoase

Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL) protestează faţă de propunerea liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, de eliminare a drepturilor de autor şi atrage atenţia guvernului că adoptarea unei asemenea măsuri va afecta în mod grav societăţile editoare de presă şi va creşte riscul ca operele jurnalistice să nu mai poată fi protejate de lege.    
Această măsură este anormală, în condiţiile în care drepturile de autor sunt recunoscute în Uniunea Europeană, şi nu va face decât să ducă la falimentarea a numeroase societăţi de presă şi la trimiterea în şomaj a mii de salariaţi. Mai mult, în condiţiile economice actuale, în timp ce statele din Uniunea Europeană iau măsuri de sprijinire a sectorului mass-media, guvernul român nu face altceva decât să limiteze posibilităţile de supravieţuire a societăţilor mici şi medii de presă.    
Considerăm că decizia eliminării drepturilor de autor nu poate fi luată fără consultarea părţilor implicate şi afectate direct, respectiv asociaţiile patronale, organizaţiile sindicale din industria mass-media. Nu în ultimul rând, o astfel de măsură va afecta şi cititorii, liberul acces la informaţii şi libertatea de exprimare.
APEL este cea mai importantă organizaţie de presă din ţară, fiind reprezentanta a 22 de societăţi editoare de presă, cu un tiraj zilnic cumulat de peste 340.000 de copii şi o audienţă de aproximativ 1,5 milioane de cititori.
APEL este singura organizaţie de presă din România membră a European Newspaper Publishers Association (ENPA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS