11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAcuzaţiile Moldovei, determinate de panică şi neputinţă

Acuzaţiile Moldovei, determinate de panică şi neputinţă

Acuzaţiile conduce-rii comuniste de la Chişinău la adresa României sunt nefondate şi determinate de panică şi neputinţă, iar măsurile luate de Republica Moldova, cum ar fi expulzarea unor diplomaţi, sunt provocatoare, se arată în declaraţia comisiilor de politică externă din Parlamentul Român.

Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor din Parlamentul României, conduse de Titus Corlăţean, respectiv Laszlo Borbely, au anunţat ieri că urmăresc cu maximă atenţie evoluţiile evenimentelor de la Chişinău şi au atras atenţia că acestea au trezit preocupare şi îngrijorare în România, inclusiv în legătură cu semnalarea apariţiei de victime.
„Considerăm că trebuie evitate cu orice preţ confruntările violente şi acţiunile provocatoare, iar instituţiile Republicii Moldova au datoria să intre neîntârziat în dialog cu manifestanţii. Pe de altă parte, din perspectiva standardelor democratice de tip european, instituţiile competente ale statului vecin au obligaţia să clarifice acuzaţiile grave de fraudare a alegerilor, formulate de partidele de opoziţie şi societatea civilă din Republica Moldova“, se arată în declaraţia comună a parlamentarilor din comisiile de politică externă. În acelaşi timp, senatorii şi deputaţii români au spus că au luat notă „cu preocupare de acţiunea puterii comuniste de la Chişinău de a justifica prin acţiunea unor forţe externe propria neputinţă de a asigura cadrul democratic normal în Republica Moldova şi de a realiza un dialog cu propriii cetăţeni şi partidele politice din opoziţie“. „Respingem ferm, ca nefondate, acuzaţiile conducerii comuniste din Republica Moldova la adresa României, acuzaţii determinate de panică şi neputinţă, precum şi gesturile provocatoare, cum sunt cel al declarării ca persona non grata a ambasadorului român la Chişinău şi reintroducerea vizelor pentru cetăţenii români“, subliniază parlamentarii.

Apel la dialog politic

Senatorii şi deputaţii români au lansat un apel către puterea de la Chişinău să excludă folosirea unor mijloace nedemocratice împotriva cetăţenilor moldoveni şi a partidelor de opoziţie, să promoveze dialogul politic şi conduita democratică în cadrul societăţii moldoveneşti, mai ales în momente de criză, şi să respecte principiile de bună vecinătate şi normele democratice de tip european. Totodată, aceştia au solicitat Guvernului României să „acţioneze energic în cadrul structurilor UE pentru reevaluarea situaţiei electorale şi postelectorale din Republica Moldova în lumina informaţiilor şi probelor invocate de opoziţia politică moldoveană privind fraudarea alegerilor din această ţară, precum şi pentru garantarea respectării standardelor democratice de tip european într-o ţară parteneră a UE“. Parlamentarii români şi-au exprimat speranţa că evoluţiile evenimentelor actuale nu vor altera traseul european al Republicii Moldova, faţă de care România şi Parlamentul de la Bucureşti rămân pe deplin angajate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS