10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalHoţii l-au înfundat pe Gigi Becali

Hoţii l-au înfundat pe Gigi Becali

Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, pe 3 aprilie, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, decizia fiind deja atacată de avocaţii acestuia la Tribunalul Bucureşti.

La dosar nu există plângeri ale părţilor vătămate, iar toate convorbirile îl disculpă pe George Becali, a declarat avocatul Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre apărătorii patronului clubului Steaua. Acesta a mai spus că în proces nu s-au prezentat probe.

„Există convorbiri înregistrate care au fost transcrise şi care se ştie că furnizează probe directe. Sunt convorbiri din care rezultă că în scopul de a obţine o sumă de bani au efectuat o serie de manevre. Obţinerea unui certificat medico-legal prin care să poată dovedi o pretinsă sechestrare de persoane care să îi aducă pe Becali şi pe ceilalţi în stare de arest preventiv. Convorbirile domnului Becali nu numai că nu îl încriminează, ci îl exclud de la orice implicare", a precizat avocatul lui George Becali.

Taximetristul care a sesizat la numărul de urgenţă 112 incidentul în urma căruia au fost sechestrate trei persoane a povestit, potrivit înregistrării date de procurori, că s-au tras cinci-şase focuri de armă şi că maşina cu care s-a făcut răpirea urmărea Mercedesul lui Becali de mai mult timp.

Pe înregistrare se aude cum taximetristul povesteşte că un Mercedes a fost urmărit de un BMW X5 şi, ca urmare, Mercedesul a intrat în stâlp.

Bărbatul a afirmat că şoferul Mercedesului a reuşit să scape din maşină, dar a fost băgat apoi în portbagajului autoturismului de teren.

„Ăia cu BMW-ul l-au bătut, au tras în el cu pistolul şi l-au băgat în portbagaj, iar unul a reuşit să fugă. Trimiteţi aici echipaje!", a spus taximetristul, care nu a vrut să îşi decline identitatea.

Ocupanţii autoturismului au fost duşi într-un imobil din Pipera, unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor timp de trei ore, pe motiv că au sustras maşina lui Becali, potrivit unui comunicat al poliţiei. Finanţatorul Stelei nu a depus plângere la poliţie pentru Mercedesul care i-ar fi fost furat. Procurorii au întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile.

„În motivarea pericolului pentru ordinea publică s-a avut în vedere faptul că, prin activitatea infracţională, inculpaţii s-au erijat practic în organe de aplicare a legii, aspect ce contravine în mod flagrant principiului conform căruia nimeni – indiferent de statutul social – nu îşi poate face dreptate singur", arată procurorii.

Înregistrarea discuţiei dintre hoţii maşinii finanţatorului Steaua şi Gigi Becali, care a avut loc într-un bar din Pipera, a fost depusă, joi noapte, în instanţă, a declarat Gheorghiţă Mateuţ.

Avocatul a mai spus că nu se aştepta la arestarea clientului său şi că imaginile din bar, pe care le-a depus la instanţă, susţin apărarea acestuia. „După cum s-a văzut, instanţa nu a ţinut cont de ele", a precizat avocatul.

Cătălin Dancu, avocatul care se va ocupa de acum încolo de apărarea lui Gigi Becali, a declarat că recursul va fi judecat luni.

„Nu se judecă azi (vineri – n.r.) recursul. Se va judeca luni, la Tribunal. Până luni rămâne în arestul de la Direcţia de Cercetări Penale", a declarat avocatul Cătălin Dancu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII