10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPorţi Deschise la poliţie

Porţi Deschise la poliţie

Zece fete şi trei băieţi de la Liceul „Traian Vuia“ din Craiova s-au hotărât ieri să urmeze o carieră în poliţie. Băieţii s-au arătat atraşi mai ales de maşinile Rutierei, în timp ce fetele s-au decis după ce mascaţii le-au prezentat armele din dotare.

Arme, câini şi girofaruri

Zeci de elevi de clasele a IX-a şi a XI-a de la Liceul „Traian Vuia“ din Craiova au profitat ieri de Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, pentru a cunoaşte amănunţit ce înseamnă meseria de poliţist. Nici n-au intrat bine în curtea instituţiei, că i-au luat în primire mascaţii Departamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă (DPIR).
Cadrele DPIR le-au prezentat elevilor armamentul şi echipamentul din dotare, de la bastonul de cauciuc, scutul şi vesta antiglonţ, la armele de foc – pistoale, puşti cu gloanţe de cauciuc, arme semiautomate cu glonţ, dar şi grenade lacrimogene – şi le-au povestit câte ceva despre misiunile lor. Apoi, copiii au urmărit demonstraţia a doi câini poliţişti – câinele de urmă Gipsi şi căţeaua Nela, specializată în depistarea cadavrelor, trecând însă şi pe la autolaboratorul criminalistic, unde au aflat cum şi cu ce mijloace sunt ridicate urmele (inclusiv amprentele) de la locul faptei, în vederea descoperirii infractorilor. Imediat, elevii au dat năvală la autoturismele Poliţiei Rutiere, studiind cu vădit interes atât autoturismul de urmăriri al poliţiştilor – un Volkswagen Passat de aproape 200 CP cu tracţiune integrală – cât şi unul dintre Loganurile de 70.000 de euro, dotat cu radar şi cameră video.
După vizită, vreo zece fete se arătau decise să se facă poliţiste, profesoarele desprinzându-le cu greu de poliţiştii cu cagule şi armele lor impresionante. Câtorva băieţi, în schimb, li s-a părut mai interesant să patruleze în maşinile cu girofar, nefiind însă prea încântaţi de uniforma pe care ar purta-o ca poliţişti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII