Acasă Local SIP Olt îşi păstrează preşedintele

SIP Olt îşi păstrează preşedintele

Profesorul Ionel Barbu a fost reales sâmbătă preşedinte al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt.
Barbu nu a avut contracandidat şi a fost votat în unanimitate, la conferinţa la care au participat şi preşedintele, şi vicepreşedintele Federaţiei Sindicale „Spiru Haret“, federaţie la care este afiliat SIP Olt.
Tot sâmbătă au fost aleşi vicepreşedinţii SIP Olt. Este vorba de Constantina Urdea (învăţământul preşcolar), Ion Matache (învăţământul primar), Ion Năsui (învăţământul gimnazial), Roza Eremia (învăţământul liceal), Ion Cerchez (învăţământul special), Ion Tinca (învăţământul profesional), Marian Alexandru (zona Corabia), Ioana Bădălan (zona Drăgăneşti), Grigore Ergu (zona Caracal). SIP Olt are aproximativ 5.500 de membri care fac parte din 172 de organizaţii sindicale locale.
La conferinţa de alegeri au fost stabilite şi priorităţile sindicaliştilor pentru următorii ani, primul obiectiv fiind demersurile pentru prevenirea apariţiei fenomenului politizării învăţământului odată cu descentralizarea.
Barbu susţine că există temerea că primarii vor numi la conducerea şcolilor apropiaţi şi colegi de partid şi vor ţine mai puţin cont de performanţele profesionale şi manageriale ale persoanelor numite. Sindicatele din învăţământ doresc să se facă descentralizare, dar responsabilităţile decizionale să rămână tot la inspectorate şi minister.

Exit mobile version