13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal5.333 de fermieri au depus cereri pentru subvenţie

5.333 de fermieri au depus cereri pentru subvenţie

Numai 5.333 de fermieri din Olt, din cei 7.584 care au fost programaţi să depună cererile pentru subvenţii în perioada 3-11 martie, s-au prezentat la centrele Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

Funcţionarii instituţiei au trimis fermierilor din judeţ care au solicitat anul trecut subvenţia europeană ce se acordă în sectorul agricol invitaţii, care conţineau informaţii legate de data şi ora la care aceştia erau programaţi să depună cererile. „Fermierii care nu au reuşit să ajungă la data programată pot veni în zilele de sâmbătă la centrele APIA pentru a solicita subvenţia. Tot în aceste zile sunt aşteptaţi şi fermierii noi. Este vorba despre aceia care până anul trecut nu au beneficiat de acest tip de subvenţie. Programul de lucru în perioada de depunere a cererilor de plată este de luni până sâmbătă, între orele 8.00-16.00", a anunţat purtătoarea de cuvânt de la APIA Olt, Corina Grecea.

Potrivit evidenţelor Agenţiei, cei 5.333 de fermieri solicită plata subvenţiei europene pentru 25.613 ha, din care 1.635 sunt cu păşune, iar restul, teren agricol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS