14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalZeci de milioane în asfaltul din Rovine

Zeci de milioane în asfaltul din Rovine

Peste 12 milioane de lei au fost deja direcţionate către modernizarea străzilor din cartierul craiovean Rovine. Alte peste opt milioane de lei ar putea intra în repararea şi întreţinerea drumurilor în 2009.

 

Schema asfaltării în 2009 cuprinde din ce în ce mai multe drumuri şi în cartierul craiovean Rovine. Oamenii au acuzat primăria în repetate rânduri, dar cel mai aprig la „Fii vocea cartierului tău!" din 2007 şi de luna trecută, că nu se îngrijeşte de întreţinerea străzilor, care au ajuns într-o stare deplorabilă. Cele mai importante alocaţii sunt trecute în dreptul străzilor Nicolae Iorga şi Dezrobirii, 9,5 milioane de lei în total. În cazul celor două artere, primăria şi-a însuşit deja expertiza tehnică şi documentaţia de avizare, actele urmând să fie supuse votului consiliului local peste două zile. În proiectul pentru modernizarea străzii Nicolae Iorga sunt prevăzute asfaltarea pe un tronson de 1.320 de metri şi reabilitarea trotuarelor contra sumei de 6,2 milioane de lei. Cealaltă stradă intens circulată a cartierului, Dezrobirii, are 1.739 de metri. Aici, Primăria Craiova intenţionează să înfiinţeze încă o bandă de circulaţie între intersecţiile cu străzile Nicolae Iorga şi Traian Lalescu. Tot pe strada Dezrobirii, specialiştii au mai prevăzut construirea a 215 locuri de parcare. Investiţia este estimată la 3,3 milioane de lei.

Altă arteră care va fi modernizată este strada Gogu Constantinescu. Experţii recomandă şi lărgirea acestui drum, de la 7 la 12 metri. Reabilitarea este estimată la 1,59 milioane de lei. Tot la capitolul modernizare a fost prinsă în acest an şi strada Pictor Ion Negulici, considerată arteră colectoare de categoria a III-a. „Infrastructura rutieră din cartierul Rovine este în atenţia municipalităţii. Modernizarea străzilor mari ale acestui cartier este o prioritate pentru administraţia locală, iar în măsura în care vom accesa şi fondurile prin Programul Operaţional Regional, mai multe străzi din acest cartier vor fi reabilitate începând din 2009", a spus consilierul primarului, Florin Lobdă. După ultima campanie „Fii vocea cartierului tău!", Primăria Craiova aproape a suplimentat investiţia iniţială pentru infrastructura rutieră. Astfel, la capitolul reparaţii vor fi prevăzuţi bani şi pentru străzile Gilortului, Ţiţeica şi Păstorului, iar inspectorii municipalităţii încearcă să lungească lista.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII