Acasă Local Dolj Soluţii pentru educarea copiilor romi

Soluţii pentru educarea copiilor romi

Implicarea şi comunicarea eficientă între părinţi, dascăli şi elevi şi socializarea între şcoli pot să sporească incluziunea educaţională şi să crească nivelul cultural al copiilor romi, reducându-se astfel abandonul şcolar.

 

În încercarea de a încuraja învăţarea multiculturală şi de a promova incluziunea socială a copiilor romi, în perioada septembrie 2008 – martie 2010, Asociaţia TRUST – Tinerii Romi pentru Unitate, Solidaritate şi Transparenţă implementează proiectul „Paşi către incluziune educaţională“. Acesta îşi propune sprijinirea a 75 de elevi romi de la Şcoala Popoveni în procesul de învăţare şi pregătire, pentru asigurarea oportunităţilor egale, precum şi implicarea activă şi responsabilizarea comunităţilor (a părinţilor) pentru a creşte rata participării şcolare cu 40% faţă de anul anterior. „Este primul proiect de acest gen din judeţ“, a declarat Ionuţ Banu, directorul executiv al Asociaţiei TRUST, la o masă rotundă organizată în vederea identificării de soluţii viabile pentru dezvoltarea calităţii educaţionale în rândul elevilor romi, în contextul implementării proiectului a cărei valoare se ridică la aproximativ 90.000 de euro.

La evenimentul de ieri au participat reprezentanţii Roma Education Fund (finanţatorul proiectului), ai Biroului Judeţean pentru Romi, ai şcolilor partenere în proiect (Şcoala Obedeanu, Şcoala nr. 18 „Sf. Dumitru“, Şcoala nr. 36 şi Şcoala Popoveni), ai ISJ Dolj, precum şi părinţi. „Ne-am angajat într-un proiect pe mai mulţi ani. Acesta este începutul unor lungi intervenţii care se vor realiza“, a precizat Costel Bercuş, preşedintele Roma Education Fund. El a explicat că nu trebuie să ne aşteptăm la lucruri spectaculoase peste noapte (ameliorarea decalajelor existente între romi şi neromi din punct de vedere al rezultatelor educaţionale se face în timp).

„Trebuie să fim împreună din primii ani“

În plus, trebuie eliminată întrebarea „Cine este de vină?“, trebuie adoptate nişte politici (diminuarea birocraţiei) şi programe realiste şi, mai ales, trebuie să existe implicare atât din partea părinţilor romi şi neromi, cât şi a dascălilor. „Trebuie să fim împreună din primii ani. Nu este bine ca aceste două societăţi să trăiască izolate, cu atât mai mult până la împlinirea a 18 ani“, a declarat Rumian Rusinov, director adjunct al Roma Education Fund, care a subliniat faptul că procesul de incluziune socială nu este un privilegiu pentru romi. „Ca rezultat al acestui proces, copiii romi vor primi aceeaşi educaţie. Întreaga societate are interesul să fie cât mai mulţi oameni educaţi şi plătitori de taxe şi impozite în loc să fie asistaţi social“, a adăugat Rusinov.

De altfel, pentru a-i impulsiona pe copiii romi să-şi continue studiile, în curând va fi lansat un program de burse pentru elevii din clasele a VII-a, a VIII-a şi IX-a.

Date

 

Conform datelor Barometrului Incluziunii Romilor (Fundaţia Soros România, 2007), 23% din romi nu au fost vreodată la şcoală, 27% au absolvit doar patru clase, 33% au făcut opt clase, iar 95% nu au absolvit liceul. Mai mult decât atât, datele recensământului din 2002 arată că 25,6% din populaţia romă nu ştie să scrie şi să citească. „România, în comparaţie cu alte state, este pe primul loc la capitolul educaţie“, a precizat Costel Bercuş.

Exit mobile version