29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalImigranţii, cei dintâi şomeri ai Spaniei

Imigranţii, cei dintâi şomeri ai Spaniei

Numărul şomerilor din Spania s-a dublat în mai puţin de doi ani, primele victime ale şomajului galopant din această ţară fiind imigranţii.

Atraşi de „miracolul economic“ spaniol din ultimii 15 ani, imigranţii sunt primele victime ale şomajului galopant din Spania, cel mai ridicat din UE, relatează AFP. „Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva când am plecat din ţara mea“, spune Jessica, o ecuadoriană de 30 de ani, stând la coadă la Agenţia Naţională pentru Muncă din Santa Eugenia, cartier din sudul Madridului. Ea nu a avut probleme în a-şi găsi de lucru la sosirea în Spania, în 2001. Acum două săptămâni, i-a expirat contractul de manipulator în piaţa angro din Madrid, iar de atunci nu şi-a mai găsit de lucru. „Voi lua ajutorul de şomaj câteva luni, apoi nu ştiu cu ce îmi voi creşte copiii“, a mărturisit femeia.
La fel se întâmplă şi cu Marco Antonio, un peruan de 42 de ani, care a sosit în Spania tot în 2001. El a muncit în construcţii, câştigând aproximativ 1.400 de euro pe lună, iar o parte din bani îi trimitea familiei. Acum, el primeşte 700 de euro ajutor de şomaj, bani insuficienţi.

Un El Dorado în recesiune

Din Maroc, America Latină, România, Bulgaria sau Africa neagră, aproximativ cinci milioane de imigranţi au venit în Spania de la jumătatea anilor ’90, atraşi de economia pe atunci în plină creştere. Aceste „batalioane“ de mână de lucru ieftină, în multe cazuri necalificată, au contribuit la spectaculoasa dezvoltare a economiei spaniole, mai ales în sectorul construcţiilor, în baruri, restaurante, dar şi la ferme. Acum, străinii constituie 11% din cele 46 de milioane de locuitori ai Spaniei. Prăbuşirea sectorului imobiliar spaniol, în 2008, şi criza financiară internaţională au lovit însă imaginea acestui El Dorado. Zeci de mii de imigranţi stau acum la coadă în aşteptarea ajutoarelor de şomaj, alături de numeroşi spanioli loviţi de această recesiune.
Mai mult de trei milioane de şomeri, acesta era numărul înregistrat la sfârşitul lui decembrie în Spania, unde nivelul şomajului a crescut la 13,9% la sfârşitul lui 2008, un record european. Pentru 2009, guvernul preconizează 15,9%, dublu faţă de nivelul de 7,9%, din 2007. Imigranţii sunt primii loviţi. La sfârşitul lui 2008, Spania avea 410.960 de şomeri străini, cu 94% mai mulţi decât anul anterior, iar nivelul şomajului era de 21,3% printre străinii activi. „Vor continua să sufere în 2009“, a spus Gustavo Clavero, profesor de economie la Universitatea din Madrid.

Spaniolii iau locul „căpşunarilor“ străini

Potrivit sindicatelor, tot mai mulţi spanioli în şomaj revin la muncile câmpului, pe care le lăsaseră pentru slujbe mai bine plătite. La începutul lunii decembrie, sute de imigranţi din Africa neagră s-au dus la Jaen pentru a culege măsline, dar a fost zadarnic: proprietarii plantaţiilor din regiune au angajat spanioli aflaţi în dificultate. Guvernul socialist, care a regularizat situaţia a 600.000 de muncitori străini în 2005 şi şi-a intensificat recrutările în ţările de origine, s-a oprit acum, iar, printre altele, condiţiile pentru reîntregirea familiei vor fi mai dure. Madridul a lansat o campanie de „plecare voluntară“, oferindu-se să plătească în două tranşe indemnizaţiile de şomaj candidaţilor. Însă mai puţin de 2.000 de imigranţi în şomaj s-au înscris până acum, în timp ce mulţi alţii s-au împrumutat în Spania pentru a cumpăra un apartament, în perioada în care creditele se obţineau uşor.
NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS