11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGeoană îndeamnă la colaborare cu PD-L

Geoană îndeamnă la colaborare cu PD-L

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri, în debutul şedinţei conducerii PSD cu miniştrii şi secretarii de stat, că toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că există un singur guvern şi că membrii PSD şi PD-L trebuie să coopereze în cadrul ministerelor. Geoană a anunţat că în maximum 48 de ore toate numirile din structura guvernului, la nivel de secretari de stat, vor fi finalizate şi publicate în Monitorul Oficial şi că o ultimă discuţie în acest sens a avut loc ieri-dimineaţă în cadrul şedinţei conducerii coaliţiei.

Liderul pesedist le-a cerut secretarilor de stat, care vor activa în ministerele conduse de membrii PD-L, să aibă o „atitudine constructivă“, iar miniştrilor PSD, care vor avea secretari de stat de la PD-L, să-i „antreneze în condiţii corecte“, precizând că e important să nu se creeze „feude“.

Altă sarcină trasată de Geoană pesediştilor din guvern o reprezintă oprirea cheltuielilor nejustificate de fonduri publice. „Am ajuns la dezmăţul cheltuielilor banului public pe interese clientelare cu lipsă de transparenţă şi de foarte multe ori cu tentaţii sau realităţi de corupţie. Trebuie, dacă nu eliminat, măcar pus sub control. Acesta este principalul mandat pe care îl aveţi“, a mai spus liderul PSD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS